Arhive etichetă | articole catalina danila

Atunci când Hristos te surprinde…

IMG_20140109_151433000Atunci când Hristos te surprinde îți ia ceva timp să-ți revii, încercând să înțelegi ce se întâmplă. Așa mi se întâmplă de o bună perioadă de timp și probabil că așa mi se va întâmpla și în continuare. Când pui suflet în ceva, indiferent de cât de ocupat ești, nu te mai poți opri. Ești purtat de un val al iubirii care nu te mai lasă să renunți la nimic din ce știi ca i-ar bucura pe cei de lângă tine. Nu este o consecință a bunătății din noi, ci o stare în care ne găsim tocmai pentru a ne ajuta, pentru a ne descoperi neputințele prezente în sufletul nostru.

Copiii sunt în general iubiți de toată lumea. Oamenii îi prețuiesc și deseori încearcă să îi ajute. Vedem această tendință mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, după care se așterne, de obicei, o tăcere supărătoare. Hristos e Hristos tot timpul anului, iar noi creștini tot timpul anului. Nu îți poți lua această titulatură doar în anumite perioade și în anumite momente. Ori ești tot timpul, ori nu mai ești. Acest aspect nu ține cont de nimic: nici de starea ta sufletească, nici de oboseala sau supărarea cauzată de cineva. Linearitatea acestei vieți este obligatorie din acest punct de vedere. Creștinul care-i creștin doar când vrea el, acela nu e creștin. O asumare a acestui fapt este esențială, iar neasumarea acestuia o vad ca pe o lepădare tăcută. Lepădare de cine? Cum adică de cine? De Hristos. Comportamentul nostru din unele probleme simple arată și cum vom reacționa în altele mult mai complexe.

Una dintre situațiile acestea a fost și cazul satelor Cioca Boca, Bîcu și Frenciugi. Ultimul din acest șir a fost satul în care am întâlnit un alt preot care-și pune sufletul pentru oamenii de acolo. Scopul meu nu este de a lauda acest preot, ci de a vă expune cum stă situația acolo. Părintele a primit cu mare drag ajutoarele pe care le-am strâns cu ajutorul vostru. După cum vă spuneam, o parte din banii strânși înainte de Crăciun sunt încă la mine. Aproape 1100 de lei vor fi cheltuiți pe alimente în special, în luna februarie a acestui an. Însă, până a ajunge acolo am primit zilele trecute un telefon de la părintele. Mi-a povestit în câteva cuvinte despre un tânăr din parohia sa. Un om de 27 de ani care a avut un accident în urma căruia i-a fost tăiat o parte din piciorul drept. Treburile erau simple. Băiatul nu are posibilități financiare nici măcar pentru a-și face un dosar medical/de pensionare. Cu toate că am avut un oarecare scepticism, am dat de-un om bun care s-a oferit să se ocupe de acest caz, dat fiind că avea deja anumite informații cu privire la pașii care trebuie urmați. Evident, nu pot decât să îi mulțumesc și să-L rog pe Dumnezeu să-L ajute în această lucrare.

Am simțit nevoia să vă spun și vouă despre el. Poate sunt dintre voi care doresc să ajute acest om, fie material, fie prin rugăciune. Se numește Iulian Ciprian și are nevoie de ajutorul nostru. Știu că sunt multe astfel de cazuri, uneori suntem cu toții iritați de multitudinea lor, însă avem datoria de a încerca să îi ajutăm. Rămâne de văzut dacă vom reuși sau nu să facem ceva.

Atunci când Hristos te surprinde, îți dai din nou seama că fără El nu poți trăi. Că oricât ți-ar fi de greu în viață, oricât de mare ar fi suferința ta, nimic nu se compară cu ce simți atunci când nu-L mai ai. Și Hristos este în fiecare dintre semenii noștri. Dacă vom vedea acest lucru, nu vom mai fi nepăsători. Hristosul din sufletul nostru îi iubește pe toți și vine la cei ce-L cheamă. Avem nevoie unul de altul, fără a profita și fără a ne minți. Avem nevoie de noi, fiecare în parte. Am nevoie de tine…

Cu nădejde,

eu.

Când iei un suflet în brațe…

rugaciunePoate de multe ori ți s-a întâmplat să te simți singur, să te simți necăjit de o singurătate totală sau de o relație care nu se deosebea cu nimic de eventuala ei lipsă. Sunt mulți cei care trec prin asta, dar puțini care vorbesc despre ea. Negativismul însă trebuie dat la o parte. Suntem în perioada în care, din punctul meu de vedere, se cuvine să vorbim despre Hristos care este Iubire, care nu ne prigonește și care în niciun caz nu ne vrea răul. E frumos, e chiar un prilej de a crește în credință când vezi oameni frumoși pe stradă.   Oamenii frumoși sunt mai rari, ce-i drept, dar există. Și unii dintre ei stau ascunși prin colțuri de lume, prin subsoluri de timp, prin pasaje de iubire… Ei sunt oamenii care îți mai pot da un strop de zâmbet, care-ți mai pot da un strop din bucuria lor imensă, din fericirea lor întru Hristos.

În liniștea accea desăvârșită, în zâmbetul acela plin de culoare poate fi sau poate lipsi Hristos. Nemurirea stării de bucurie lăuntrică tocmai aici își are taina, în prezența Mântuitorului. Și acolo unde Hristos este, toate-s bune, toate-s liniștite, toate-s la locul lor. Nu poate fi bucurie deplină fără Hristos, asta este cert. Dar momentele acelea de liniște, momentele în care El este în sufletul tău, sunt imposibil de exprimat în cuvinte. Atunci te simți Acasă oriunde ai fi, atunci simți că în sfârșit te afli pe drumul cel bun… Omul de lângă tine este cel care-L poartă sau nu pe Hristos. Și ce-ar putea fi mai frumos decât să-i iei sufletul în brațe, să te bucuri de bucuria lui sau pur și simplu să-l ajuți să simtă și el ceea ce simți tu?

Sfântul Atanasie cel Mare spunea că “sufletul cel curat are puterea ca să vadă în el însuși – ca într-o oglindă – pe Dumnezeu.” Atunci când vom fi în stare să-L vedem pe Dumnezeu în noi, atunci vom trăi, cu siguranță, altfel, la un alt nivel. E un sentiment extraordinar să iei sufletul altuia în brațe, e o chestie minunată să te simți bine în prezența celui de lângă tine. Și-atunci când îți e greu, să știi că este cineva care să îți fie alături… Dumnezeu ne trimite oameni minunați atunci când avem nevoie de ei. Nu cred că este necesar să ne facem griji pentru ceea ce Hristos poate și va rezolva foarte ușor. Să Îl lăsăm să se ocupe de noi, de sufletul nostru, de neputințele noastre, de tot ceea ce ne doare. Și da, El poate și știe perfect ce trebuie să facă! Nu veți rămâne în neputință și întristare dacă aveți nădejde. Hristos ne vrea binele, ne vrea un bine pe care noi nu prea-l înțelegem acum, dar pe care trebuie să ni-l însușim. Și atunci când îl vom înțelege, vom fi liniștiți. Vom fi atât de liniștiți încât vom avea puterea să îl bucurăm și pe cel de lângă noi, vom putea să îi luăm sufletul în brațe și să ne trăim viața așa cum este ea, etapă spre viața veșnică…

Și-n această etapă, unul din cele mai importante lucruri pe care trebuie să le avem în vedere este și conștientizarea stării noastre și prețuirea vieții pe care o avem/prețuirea persoanei pe care o ținem de mână. Unde nu există prețuire lucrurile nu merg deloc bine… Legat de lucrul acesta este și filmulețul de mai jos… Să vă fie de folos!

Final de proiect, început de obișnuință

Această prezentare necesită JavaScript.

Un final de proiect, un nou început de proiect continuu. Lucrurile bune nu trebuie să se termine niciodată. Lucrurile bune, sentimentele înălțătoare, bucuria, iubirea și toate celelalte nu se pot sfârși niciodată. Ele stau acolo, undeva la suprafață sau undeva în adâncul sufletului nostru, dornice de a ne face mai buni, mai credincioși, mai frumoși și, evident, mai aproape de Dumnezeu. De altfel, cu toții cred că am observat cât de mare ne e bucuria când primim ceva. Puțina mea experiență mă face să cred că bucuria este însă mai mare atunci când dăruim, nu când primim. Ochii plini de lacrimi ai celui din fața ta te pot ajuta mult, te pot face să înțelegi de ce ai ajuns aici, de ce trăiești, de ce ești tu. Cine ești tu? Om plini de griji, plin de neputințe pe care uneori numai tu le știi, sari odată în ajutorul cuiva. De ce? Pentru că așa trebuie, pentru că există cineva care te forțează să faci asta? Pentru că Dumnezeu te obligă să ajuți pe cineva? Sau poate pentru că pur și simplu simți să faci un lucru bun fără ca nimeni să mai afle asta?

Da, există oameni care vor să ajute fără să trâmbițeze asta. Există oameni care vor să ajute fără ca cei din jurul lor să afle asta, persoane care și-ar dori ca nici ele să nu afle că au făcut un bine. Nimeni, nici chiar ele, ci numai Dumnezeu să știe asta și să le sporească întru mulți ani toate darurile cele bune. Creștini din aceștia am cunoscut eu când am început campania “Să fim alături de noi!”. Niște ființe extraordinare care au întins o mână de ajutor fără vreo reținere, care au știut cât de important e să ajuți pe cineva atunci când se află la necaz. Campania aceasta a fost cea mai reușită din câte am coordonat până acum. Haine de calitate, rechizite, încălțări, jucării, alte jocuri educative și multe altele. Și da, ciocolata nu putea lipsi. Am mers acolo și am lăsat totul acasă la părintele care veghează zona aceea, la părintele care a știut să îmi prezinte situația atunci când am ajuns în sat pentru prima dată. Mi-a vorbit încet, fără grabă și fără a se plânge de ce se întâmplă acolo. Realitatea trebuie trăită, nu trebuie judecată și dată la o parte. Ea trebuie să fie trăită și există oameni care se bucură tare mult de ea, chiar dacă nu au cele mai bune condiții de trai.

Într-o astfel de realitate am ajuns și eu împreună cu alți câțiva oameni dragi mie, zilele trecute. Am stat de vorbă cu o parte de copii și ne-am bucurat fiecare din noi pentru o revedere dorită atât de mult. Ne-am rugat, am mâncat câte o bucățică de ciocolată și am povestit. Ce ne-am fi putut dori mai mult? Am considerat că cel mai potrivit este ca toate ajutoarele materiale să rămână la părintele, căci el știe cel mai bine nevoile fiecăruia. Părintele m-a sunat după câteva zile și mi-a mulțumit pentru tot, confirmându-mi că deja a început să facă pachete pentru copilași.

Bucurie mare și-n cer și pe pământ pentru tot ceea ce ați realizat voi, dragii mei! Nu sunt cuvinte de mulțumire pe care să vi le pot adresa și care să cuprindă întreaga mea bucurie sufletească. Avem copii care au cu ce se îmbrăca, care au caiete și cele strict necesare traiului zilnic. Dacă e ceva ce nu am reușit să strângem, trebuie să amintim de alimente. De aceea proiectul nostru sper că nu se va termina aici, ci va continua. Lucrurile bune, plăcute lui Dumnezeu, nu trebuie să aibă calendar de organizare. Lucrurile bune trebuie să fie obișnuite, trebuie să exite zilnic în viața noastră, trebuie să facă parte din traiul nostru… Continuăm campania aceasta, continuăm să ajutăm niște copii care merită toată dragostea noastră. Dacă veți mai avea ceva de dat, dacă doriți să mai ajutați pe cineva, toate-s de folos. Îmi pun în gând cu rugăciune ca până de Crăciun să mai reușim să strângem câte ceva. Voi reînnoi apelul meu în luna decembrie, cu speranța că și până atunci, încet-încet vom reuși să fim de folos unor oameni mici cu suflet mare.

Nu am făcut fotografii ajutoarelor duse. Ne-am gândit că Dumnezeu va ține minte ce-am făcut acolo. Câteva poze cu acei copii minunați am făcut și voi atașa acestui articol o mică parte din ele, cu precizarea că voi mai adăuga când voi face rost de toate.

            Cu mulțumire,

            Cătălina.

Să fim alături de noi! -noutăți-

DSCI5189

Să fim alături de noi! se apropie de o aniversare și implicit de un final. Proiectul nostru împlinește mâine nici mai mult, nici mai puțin: o lună. O lună de zile în care, din dragoste pentru Hristos și neamul românesc, din dragoste pentru copiii săraci și fericiți ai satelor Bîcu și Cioca-Boca, v-ați jertfit. Mi-ați fost alături nu mult, ci foarte mult. Mă așteptam la aceasta, am avut încredere în Ortodoxia pe care vreau să cred că o trăim în fiecare zi, o respirăm și o împărtășim și celorlalți. În aceste zile, mai mult decât în oricare altă perioadă, am vorbit cu Hristos despre tot ce se întâmplă. Nu doar eu am vorbit cu El, ci și voi. O, Doamne! Am fost zeci, poate sute de persoane care am discutat cu El, spunându-i absolut tot ce ne dorim, tot ceea ce încercăm să facem noi, oameni cu neputințe. Hristos a coborât în inimile noastre și ne-a dat putere. Am simțit tare mult ajutorul lui Dumnezeu în această perioadă. Am pornit campania simțind că vom reuși ceva, dar recunosc că nu m-am gândit că voi aduna în jurul meu atât de mulți oameni minunați.

Așadar, vreau să vă împărtășesc și vouă o parte din realizări. Au fost adunate haine foarte bune, de calitate, în jur de zece saci. Avem ghiozdane, rechizite, jucării, tot felul de alte jocuri ( gen puzzle), produse de curățenie și de igienă, cărți și altele. Tot ceea ce am adunat va ajunge acolo cu un microbuz, dat fiind că în total materialele adunate sunt într-o mulțime de saci, pungi și cutii.

Oare mai este nevoie să vă mulțumesc? Nu cred. Simt că atunci când mi-ați întins mie, inițial, o mână de ajutor în această campanie, deja sufletul vostru s-a bucurat. De ce cred asta? Pentru că și al meu se bucură, zâmbindu-mi în fiecare zi. Da, acesta e adevărul. Împreună putem face niște lucruri minunate, niște lucruri de care până și noi ne mirăm uneori.

Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să ajung acolo peste o săptămână-două. Încă mai avem timp. Nădăjduiesc să mai strângem produse de curățenie și igienă, dar mai ales alimente. Dat fiind că alimente încă nu am strâns deloc, sper din tot sufletul să reușim măcar câteva să adunăm…

Aștept cu bucurie să-mi revăd copilașii mei de suflet, omuleții la care m-am gândit intens în ultima perioadă, sufletele de care îmi este dor. După acel moment voi reveni cu bilanțul campaniei, material și sufletesc, dar și cu fotografii. Îmi doresc ca și voi să gustați din bucuria noastră, chiar dacă acest lucru se va întâmpla în fața calculatoarelor.

 

                                                            Cu bucurie,

                                                                        Cătălina

 

 

Să fim alături de noi!

 

DSCI5189Motto: Sfânta Scriptură ne învață: “ Nu furăm numai când luăm ceva de la celălalt; furăm  și când nu împărțim ceea ce avem.”

( din Gură de Aur, atletul lui Hristos, de  Virgil Gheorghiu)

Doamne, ajută!

Propun să ne ajutăm pe noi. Le dăm lor o mână de ajutor, însă tot pe noi ne ajutăm…

E un mesaj cât se poate de real, vă rog să citiți din experiența mea de săptămâna trecută… Distribuiți cât mai mult acest mesaj!

Pe scurt: Strângem de toate pentru niște copii care au nevoie de noi. Vorbim de satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași. Pentru detalii contactați-mă!

Vă scriu în niște clipe grele, în niște clipe care cântăresc mult pentru mântuirea mea și a voastră. Cred că toți am trecut prin momente mai puțin plăcute în viață. La toți ne-a fost greu uneori, însă cred că puțini dintre noi știu ce înseamnă să nu ai ce mânca. Poate niciunul nu a renunțat la școală din clasa a V-a pentru că nu mai avea cu ce se încălța… Poate voi știți ce înseamnă bucuria când mâncați o clătită, de exemplu, dar nu știți bucuria unui copil atunci când are în mână o felie de pâine… Noi știm să ne bucurăm doar pentru lucruri mari, ei însă se bucură pentru lucruri despre care noi credem că ni se cuvin.

Există sate în România unde lucrurile sunt altfel decât în casele noastre. Unde o singură carte valorează mai mult decât toată biblioteca mea, unde o pâine ajunsă la ei valorează mai mult decât o porție de fructe de mare mâncată de mine. Unde un zâmbet ți se oferă doar pentru că ai mers acolo, în mijlocul lor. Unde copiii încă mai au timp să privească cerul și să se bucure de frumusețea stelelor. Ei au nevoie de multe, dar se bucură că au pe cine lua în brațe, că au cui spune Te iubesc.

Mă simt datoare față de ei. Știu sigur că Dumnezeu m-a trimis acolo cu un scop, iar scopul acesta nu s-a încheiat când am părăsit acele sate. Am nevoie de voi, de toți cei care mă cunoașteți sau încă nu mă cunoașteți. Am nevoie să fiți alături de mine în aceste momente, pentru ca apoi să fim împreună alături de niște copii care au mare nevoie de noi.

Vorbim de un ajutor ce poate consta în orice. Avem nevoie de haine pentru copii de la cei mai mici pana la 14-15 ani, de alimente, de rechizite, de produse de curățenie, de orice. Ceea ce pentru voi valorează puțin, acolo va valora foarte mult. Propun să strângem de toate, timp de vreo 2-3 săptămâni, la mine, iar apoi eu îmi iau angajamentul să merg cu o mașină, eventual microbuz să duc totul acolo. Le voi lăsa preotului din sat, iar el va împărți după cum știe mai bine. Eventual, dacă vreți să mergeți direct, e și mai bine. Nu vă cer mult, ci oricât de puțin. Haideți să ne luăm de mână și să facem o treabă bună. Hristos ne va iubi și mai mult!

Cei care doriți să ajutați, lăsați-mi un mesaj fie aici, fie pe Messenger. Chiar dacă nu puteți contribui cu ceva material, pomeniți-mă la rugăciune și distribuiți mesajul. Nu se știe de unde va veni un ajutor…

Cătălina Dănilă

catalina_danila2000@yahoo.com

Toate drumurile duc la Hristos…

DSCI4462 Atât de bine, atât de liniștit, atât de sus! Gânduri nenumărate au oamenii toată viața lor și poate că mulți dintre ei nici măcar o singură dată nu ajung să trăiască sentimentul acela de „a fi acasă„. Urcați de cele mai multe ori pe culmile disperării, cu sufletul plin de ură sau doar de temeri legate de ce vom mânca mâine sau altele asemenea, uităm de unde am venit și către ce ne îndreptăm. Spunea un bun prieten de-al meu că atunci când nu conștientiza că Hristos e pretutindeni, cel mai bine se simțea în biserică. Însă atunci când și-a dat seama că El e peste tot, lucrurile s-au schimbat extrem de mult… Încercările vin unele după altele, lacrimile curg uneori fără să mai știm de ce. Atunci când nu mai găsești aproape niciun motiv pentru a reuși să mergi mai departe, ai impresia că nimeni nu îți mai este alături…

Toate ca toate, însă mai sosește momentul când îți este bine. Tare bine! Și atunci simți nevoia de a spune asta și celorlalți. Unii nu te cred, tocmai pentru că nu au trecut niciodată printr-o stare asemănătoare. Alții te cred, dar nu reușesc să îți înțeleagă trăirile cu adevărat. Sub ideea că toate drumurile duc la Roma, ar trebui inventată și zicala conform căreia „toate drumurile duc la Hristos”. Asta doar dacă chiar suntem sinceri și dorim să aflăm adevărul… Și da, ele chiar duc acolo, însă oamenii își acoperă uneori ochii și se încăpățânează să nu Îl vadă. Ateismul, chiar dacă cei mai mulți nu și-l însușesc, există. „Cred în Dumnezeu și atât„ , nu prea poate exista. Legătura cu Biserica este importată, desigur. Părintele Serafim Rose spunea că ateismul este o stare duhovnicească. Cei care vor să creadă că nu cred, au toate șansele să creadă fără să își dea seama. Fericitul Augustin spune „Umblam în întuneric și în locuri alunecoase și Te căutam în afara mea și nu aflam pe Dumnezeul inimii mele și ajunsesem întru adâncurile mării și îmi pierdusem încrederea și nădejdea de a mai afla vreodată adevărul.”

            Dornici de a afla adevărul, încercăm oricine. Suntem în stare de orice pentru a ne simți împliniți, iar uneori ajungem să-L privim pe Dumnezeu ca pe un mare prigonitor care vrea ca noi să suferim. Considerăm că nu mai avem putere să ne rugăm și abandonăm și asta. Dacă am ști să fim sinceri, am spune: „ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, vino tu în durerea mea și vindecă tu sufletul meu rănit!” Dumnezeu nu lasă la greu pe făptura Sa, Dumnezeu nu uită și nici nu își bate joc de sufletele noastre. Ne vrea Acasă, ne vrea în Adevăr și ne cheamă neîncetat la El.

„Ajunsesem și mai nefericit, iar Tu mai aproape de mine. Dreapta Ta era totdeauna gata să mă scoată din noroi și să mă spele, iar eu nu o știam” , spunea tot Fericitul Augustin care suferise enorm în lipsa lui Hristos. Ceea ce noi, cei născuți în credința creștin ortodoxă, nu știm este gradul suferinței celor născuți departe de Adevăr. Pocăința lor, dorul lor de Hristos este de neimaginat pentru noi. Credem că e ceva normal ceea ce trăim noi, dar nu realizăm cât de bine ne este… Nu suntem pe deplin conștienți că Dumnezeu ne iubește așa cum noi nu știm să iubim. Că El ne așteaptă cu brațele deschise chiar și după ce l-am alungat de la noi, chiar și după ce L-am dat afară din inima noastră, chiar și după ce am apelat la toți cei pe care-i credeam prieteni, la toți în afară de El… Oare cum ne-am simți dacă un prieten de-al nostru ar apela la toți prietenii lui în afară de noi? Poate umiliți, moment în care de cele mai multe ori refuzăm vreo altă legătură cu el…

Să ne trezim! Să-L chemăm! : „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, vino tu în durerea mea și vindecă tu sufletul meu rănit!”  Iar după ce ne simțim vindecați, putem continua. : „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, vino tu în bucuria mea și rămâi tu în sufletul meu împlinit!” Vom fi împliniți atunci când în suflet va sălășlui Hristos, atunci când noi vom ști cum să avem grijă ca El să rămână cu noi pururea…

Indiferent de lucrurile sau de persoanele pe care le avem lângă noi, nu vom fi cu adevărat împliniți decât atunci când Îl vom aveam alături. De ce? Pentru că 1+1=3. Aici e simplu: EU+TU+DUMNEZEU. Noi nu putem exista fără El… Oricine ai fi tu, lasă-L te rog și pe El să fie în relația noastră!