Arhive etichetă | articole

Să fim alături de noi! – ediția a II-a –

DSCI5713

Să fim alături de noi!  își anunță cea de-a doua ediție la zi de sărbătoare. Sfântul Ierarh Nicolae care-i iubește atât de mult pe copilași o să mijlocească pentru ca și de această dată să finalizăm un proiect de suflet, un proiect prin care ajutându-i pe ei, ne dăm chiar nouă o mână de ajutor strângând bogăție în cer. Pornim cu nădejde, mai ales pentru faptul că prima ediție a acestui proiect a avut un succes oarecum neașteptat. Cu riscul de a mă repeta, vă reamintesc că unora le trebuie foarte puțin pentru a zâmbi. Acești copii au nevoie de o îmbrățișare, de un om care să-i asculte și pe ei, de o persoană care să fie dispusă să le răspundă la o întrebare importantă pentru a lor suflet fragil…

M-am gândit că fiind în preajma sărbătorilor de care noi ne bucurăm cum știm și cum putem mai bine, ar fi potrivit ca și ei să aibă parte de-un zâmbet din partea noastră, a celor care avem posibilitatea de a ne permite să fim bucuroși. Propun pentru această ediție să strângem alimente de bază ( făină, ulei, zahăr etc.) și, poate cel mai important: dulciuri. Aveți cumva 2-3 lei pe care vrei să-i donați? Nimic mai simplu. Ori banii, ori o ciocolată pot aduce pe chipul unui copil sărman un zâmbet. Vă cer din nou ajutorul pentru că știu că doar împreună vom putea face fapte cu adevărat frumoase. Hristos e alături de noi, sunt sigură de asta. Haideți să încercăm ca și de această dată să îi bucurăm pe ei și să ne hrănim și noi din zâmbetele lor curate.

 

Perioada de desfășurare va fi 6 decembrie-17 decembrie 2013. Vom strânge bani, alimente, câte ceva dulce în Iași și în Târgu Neamț, iar cei care vor să trimită vreun pachet o pot face în oricare din cele două orașe. Putem inima și umărul la treabă și așteptăm cu drag clipa-n care va apărea articolul cu bilanțul acestui proiect scurt ca perioadă de timp, dar cu siguranță bogat în idei, ajutor, iubire. Beneficiarii sunt și de această dată copilașii din satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași.

 

Contact:          Cătălina Dănilă

catalina_danila2000@yahoo.com

http://www.ecatherine.wordpress.com

 

O prietenie veșnică: tu și Hristos

DSCI3384E seară și din ce în ce mai frig. În sobă se aude focul ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și atunci când eram copil. E liniște. E liniște în jur, e liniște în mine. Se pare că Hristos știe să facă ordine în orice fel de suflet, în orice fel de suflet zdruncinat de păcate și neputințe. El știe că atunci când vine în inima ta nu va găsi liniște, însă totuși are curaj să ajungă acolo. Și atunci când ajunge, se pune pe treabă. E greu, e foarte greu chiar și până ajungi să-L primești, căci se știe că El nu vine niciodată cu forța. Dacă nu vrei să-L primești, se întoarce înapoi oricât de aproape ar fi de inima ta. Dar ce îi pasă celui care-L alungă, ce îi pasă că Hristos plânge în fața ușii inimii sale? Atâta răceală, Doamne! Atât de rece ne este sufletul uneori, încât și Hristos este alungat. Dar uneori El ajunge. Vine și începe treaba și chiar în acele momente tinzi uneori să spui că nu îți e mai bine cu El. De ce oare? Te doare tot, te doare sufletul pentru orice, simți parcă că uneori nu mai ești tu. Hristos lucrează, iar tu știi că pentru a-L primi ai nevoie de o minimă pregătire. Tocmai, acea pregătire te necăjește uneori. Ca să-L ai pe Hristos trebuie să mai renunți la patimă, la plăcere, la una și la alta… Și, da! Uimitor, dar El nu te obligă, te lasă să faci exact ce vrei tu. Vrei să trăiești în patimi? Ești liber. El plânge, el se întristează pentru sufletul tău, însă nu vrea să te forțeze. Tocmai pentru că te iubește nespus de mult, te lasă să alegi ce dorești. Îți oferă o libertate extraordinară pe care El crede că tu o poți înțelege și o poți folosi spre mântuirea ta… Însă, din păcate există și momentul în care omul nu mai știe ce să facă cu libertatea. Atunci ajunge să o folosească prost, să nu mai fie conștient de sufletul lui, de sufletul lui ce trebuia să fie plin de Hristos…

Sunt atât de mulți oameni în care Hristos nu mai este! Sunt atât de mulți oameni triști, atâția care-s mâhniți, care nu mai văd nicio modalitate de a fi fericiți! Oameni care nu văd nimic dincolo de locul de muncă, mâncare și activitățile banale ale fiecărei zile! Sunt triști, necăjiți, terminați sufletește… Sunt ei, oamenii care au uitat că Hristos a venit, a pătimit, a fost răstignit pentru ca ei, cei triști și cu lacrimi mereu pe față, să se mântuiască.

Și dincolo de ei, undeva în amurg de zi, se zăresc chipuri de oameni sfinți. Chipuri de oameni în ochii cărora Îl poți vedea limpede pe Hristos, Îl poți simți, Îl poți atinge cu ochiul tău curat. Oamenii aceștia merg împreună cu Hristos pe stradă, însă nu Îl iau de mână, ci Îl iau în suflet. Hristosul din sufletul lor iese însă la iveală, stând cu gingășie în ochii lor curați. Și pe stradă, chiar de departe, simți nevoia să întrebi un om pe care nu l-ai mai văzut în viața ta: Ce mai face Hristos? Văd că-L ai cu tine. Însă, evident, acela nu va recunoaște. Smerenia îi este atât de mare, încât pleacă capul pentru a se uita din nou la neputințele lui…

Sfintele, sfinților! rostea părintele în cadrul Sfintei Liturghii. Cum adică sfinților? Adică celor care încearcă să fie sfinți, care-și doresc asta. Doamne, cât de frumoasă e viața aceasta dacă știi de ce o trăiești! Dacă știi că acolo, undeva în adâncul sufletului tău, trebuie neapărat să locuiască Cineva. Acel Cineva e singurul care te va iubi chiar și atunci când ceilalți ți-au întors spatele, chiar și atunci când ai impresia că nu mai are niciun rost să trăiești. În acele momente nu va mai exista sufletul rănit, pentru că Hristos este un Doctor bun: știe să panseze, știe să vindece. Atunci nu vor mai exista momente de mâhnire profundă, momente în care înnebunești pentru că nu ai cu cine vorbi măcar câteva minute, pentru că El este Prietenul perfect: știe să te asculte ore în șir fără să vorbească, dar știe să vorbească atunci când vrei doar să asculți. În clipa aceea, în clipa în care Hristos va fi în sufletul tău, nu vor mai exista nici lacrimi care să nu se poată opri. Hristos știe să îți șteargă lacrimile, știe să te ia în brațe, știe să îți dea cel mai bun sfat. El știe când ai nevoie de ceva sau de cineva, știe să te îndrume, știe să te împace cu oricine, știe să fie alături de tine. Știe de cine îți este dor, știe pe cine nu poți iubi. Știe să îți facă viața frumoasă, știe când și ce fel de persoane să îți aducă sau readucă în viață. Știe să îți asculte rugăciunea și se bucură atunci când și tu vrei ca în toate să fie voia Sa. El știe, știe totul, te iubește și te ajută atunci când ochii îți plâng de durere, de mâhnire, de dor. De ce? Pentru că El este cel mai bun prieten al Tău…

Undeva…

DSCI5051Undeva în depărtare se zărea ceva. Ceva frumos. Stăteam întinsă pe iarba proaspătă, iar în jur mirosea a munte. Era o liniște atât de profundă, încât parcă și insectele nu mai puteau tulbura colțul acela de lume. Cerul era mai albastru ca niciodată, iar sufletul meu mai acasă ca niciodată. Aș fi vrut pe de o parte să merg să le spun și altora cât de bine se simte sufletul omului în anumite momente, iar pe de alta refuzam să părăsesc acea stare. Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul rosteam încet, cu luare aminte. Nu poți pe deplin fericit decât când Hristos stă adânc în inima ta. Dacă starea aceasta ar dura mai mult, nu ai simți decât că ai părăsit lumea aceasta… Însă din când în când deschideam ochii pentru a-mi oferi prilejul de a revedea minunățiile pe care Dumnezeu ni le-a lăsat. Acel ceva din depărtare se apropia. Era un cal înalt, frumos și cu niște ochi blânzi, nemaipomenit de blânzi. Altădată mă speriam de astfel de animale, dar acum parcă sufletul îmi spunea fii liniștită, pe amândoi ne-a făurit același Creator. Mă gândeam la trecut, încercând să-mi explic mie ce se întâmplă. Oamenii suferă atât de mult când cei de lângă ei nu se comportă așa cum ar trebui, încât ajung să nu mai vadă ce este în jurul lor… Dar atunci când Hristos este în tine, tot ce e lumesc este fără importanță. Sufletul acela e fericit chiar dacă e judecat, chiar dacă orice altceva i se întâmplă. Sufletul care în are pe Hristos suferă doar dacă Îl pierde vreodată și nu se gândește decât cum să Îl aducă înapoi… Preocuparea exagerată legată de lumea aceasta vremelnică vine tot din depărtarea de Mântuitorul. Cu cât suntem mai aproape de El, cu atât ajungem să dăm deoparte lumea. Devenim tot mai dezinteresați de ce zice lumea despre noi, de părerea altora despre cum arătăm, vorbim, suntem. Contează oare că vecinul meu mă crede urâtă dacă eu simt și știu că Hristos mă iubește? Atât de neinteresante i se par problemele omului puțin credincios celui care crede, cât nu ne imaginăm. Și da, sunt oameni care încă mai trăiesc cu gândul la Dumnezeu, care încă cred și se roagă mult pentru ei, dar mai mult pentru cei din jur… E o binecuvântare să vorbești cu ei, chiar dacă nu spun decât câteva cuvinte. Ei vorbesc puțin tocmai pentru că al lor chip și suflet îți spun totul… Modul lor de viață îți arată cum stau treburile defapt. Aceștia sunt oamenii a căror prezență te liniștește, te face să te gândești la ce e mai bun și mai frumos…

Cu toate că aveam impresia că oamenii cu adevărat credincioși nu mai există, stau și-mi aduc aminte câte persoane minunate am întâlnit. Câți oameni cu frică de Dumnezeu am văzut, câte persoane merită mulțumiri din partea mea…

Oamenii rănesc uneori fără să își dea seama chiar pe cei care Îl poartă pe Hristos în sufletul lor. Însă aceștia știu, în cazul în care chiar se lasă răniți, cum să se vindece repede. Cei credincioși au leacul cu ei, având siguranța cea bună că El e în stare de orice. Că atunci când toți l-au părăsit, El încă vine și îl ia în brațe. Că atunci când nimeni nu îl mai iubește, El încă vine și Își declară dragostea. Că atunci când el plânge, Hristos vine și plânge alături, ștergând lacrima de pe obrazul omului în suferință. Iar atunci când omul știe asta, prinde curaj. Fără vreun fel de ură pentru cei care fac rău, ci plini de milă și compătimindu-i, să nu avem altă grijă decât cea de a nu Îl pierde. Și chiar și atunci când ajungem să Îl alungăm prin păcatele noastre, să știm că oricât I-am greși, El tot ne primește înapoi, cu brațele deschise. Pentru că El este singurul care va înțelege întotdeauna durerea noastră, care știe să vindece chiar și cele mai adânci răni, care știe să țină în brațe, care știe să șteargă o lacrimă chiar și atunci când ne simțim cu totul părăsiți.   E totul mai bine, e totul mai luminos și mai plin de speranță. Dumnezeu ne vrea fericiți, ne vrea mulțumiți și cu drag de a-L vedea în fiecare zi, în toate.

            Toți de m-ar părăsi, Tu însă nu mă părăsi! Pot trăi fără oricine altcineva, dar fără Tine mort m-aș numi înainte de a părăsi viața aceasta. Vino la mine și nu mă uita nicicând. Amin.