Arhive etichetă | ajutor umanitar

Atunci când Hristos te surprinde…

IMG_20140109_151433000Atunci când Hristos te surprinde îți ia ceva timp să-ți revii, încercând să înțelegi ce se întâmplă. Așa mi se întâmplă de o bună perioadă de timp și probabil că așa mi se va întâmpla și în continuare. Când pui suflet în ceva, indiferent de cât de ocupat ești, nu te mai poți opri. Ești purtat de un val al iubirii care nu te mai lasă să renunți la nimic din ce știi ca i-ar bucura pe cei de lângă tine. Nu este o consecință a bunătății din noi, ci o stare în care ne găsim tocmai pentru a ne ajuta, pentru a ne descoperi neputințele prezente în sufletul nostru.

Copiii sunt în general iubiți de toată lumea. Oamenii îi prețuiesc și deseori încearcă să îi ajute. Vedem această tendință mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, după care se așterne, de obicei, o tăcere supărătoare. Hristos e Hristos tot timpul anului, iar noi creștini tot timpul anului. Nu îți poți lua această titulatură doar în anumite perioade și în anumite momente. Ori ești tot timpul, ori nu mai ești. Acest aspect nu ține cont de nimic: nici de starea ta sufletească, nici de oboseala sau supărarea cauzată de cineva. Linearitatea acestei vieți este obligatorie din acest punct de vedere. Creștinul care-i creștin doar când vrea el, acela nu e creștin. O asumare a acestui fapt este esențială, iar neasumarea acestuia o vad ca pe o lepădare tăcută. Lepădare de cine? Cum adică de cine? De Hristos. Comportamentul nostru din unele probleme simple arată și cum vom reacționa în altele mult mai complexe.

Una dintre situațiile acestea a fost și cazul satelor Cioca Boca, Bîcu și Frenciugi. Ultimul din acest șir a fost satul în care am întâlnit un alt preot care-și pune sufletul pentru oamenii de acolo. Scopul meu nu este de a lauda acest preot, ci de a vă expune cum stă situația acolo. Părintele a primit cu mare drag ajutoarele pe care le-am strâns cu ajutorul vostru. După cum vă spuneam, o parte din banii strânși înainte de Crăciun sunt încă la mine. Aproape 1100 de lei vor fi cheltuiți pe alimente în special, în luna februarie a acestui an. Însă, până a ajunge acolo am primit zilele trecute un telefon de la părintele. Mi-a povestit în câteva cuvinte despre un tânăr din parohia sa. Un om de 27 de ani care a avut un accident în urma căruia i-a fost tăiat o parte din piciorul drept. Treburile erau simple. Băiatul nu are posibilități financiare nici măcar pentru a-și face un dosar medical/de pensionare. Cu toate că am avut un oarecare scepticism, am dat de-un om bun care s-a oferit să se ocupe de acest caz, dat fiind că avea deja anumite informații cu privire la pașii care trebuie urmați. Evident, nu pot decât să îi mulțumesc și să-L rog pe Dumnezeu să-L ajute în această lucrare.

Am simțit nevoia să vă spun și vouă despre el. Poate sunt dintre voi care doresc să ajute acest om, fie material, fie prin rugăciune. Se numește Iulian Ciprian și are nevoie de ajutorul nostru. Știu că sunt multe astfel de cazuri, uneori suntem cu toții iritați de multitudinea lor, însă avem datoria de a încerca să îi ajutăm. Rămâne de văzut dacă vom reuși sau nu să facem ceva.

Atunci când Hristos te surprinde, îți dai din nou seama că fără El nu poți trăi. Că oricât ți-ar fi de greu în viață, oricât de mare ar fi suferința ta, nimic nu se compară cu ce simți atunci când nu-L mai ai. Și Hristos este în fiecare dintre semenii noștri. Dacă vom vedea acest lucru, nu vom mai fi nepăsători. Hristosul din sufletul nostru îi iubește pe toți și vine la cei ce-L cheamă. Avem nevoie unul de altul, fără a profita și fără a ne minți. Avem nevoie de noi, fiecare în parte. Am nevoie de tine…

Cu nădejde,

eu.

Anunțuri

Final de proiect, început de obișnuință

Această prezentare necesită JavaScript.

Un final de proiect, un nou început de proiect continuu. Lucrurile bune nu trebuie să se termine niciodată. Lucrurile bune, sentimentele înălțătoare, bucuria, iubirea și toate celelalte nu se pot sfârși niciodată. Ele stau acolo, undeva la suprafață sau undeva în adâncul sufletului nostru, dornice de a ne face mai buni, mai credincioși, mai frumoși și, evident, mai aproape de Dumnezeu. De altfel, cu toții cred că am observat cât de mare ne e bucuria când primim ceva. Puțina mea experiență mă face să cred că bucuria este însă mai mare atunci când dăruim, nu când primim. Ochii plini de lacrimi ai celui din fața ta te pot ajuta mult, te pot face să înțelegi de ce ai ajuns aici, de ce trăiești, de ce ești tu. Cine ești tu? Om plini de griji, plin de neputințe pe care uneori numai tu le știi, sari odată în ajutorul cuiva. De ce? Pentru că așa trebuie, pentru că există cineva care te forțează să faci asta? Pentru că Dumnezeu te obligă să ajuți pe cineva? Sau poate pentru că pur și simplu simți să faci un lucru bun fără ca nimeni să mai afle asta?

Da, există oameni care vor să ajute fără să trâmbițeze asta. Există oameni care vor să ajute fără ca cei din jurul lor să afle asta, persoane care și-ar dori ca nici ele să nu afle că au făcut un bine. Nimeni, nici chiar ele, ci numai Dumnezeu să știe asta și să le sporească întru mulți ani toate darurile cele bune. Creștini din aceștia am cunoscut eu când am început campania “Să fim alături de noi!”. Niște ființe extraordinare care au întins o mână de ajutor fără vreo reținere, care au știut cât de important e să ajuți pe cineva atunci când se află la necaz. Campania aceasta a fost cea mai reușită din câte am coordonat până acum. Haine de calitate, rechizite, încălțări, jucării, alte jocuri educative și multe altele. Și da, ciocolata nu putea lipsi. Am mers acolo și am lăsat totul acasă la părintele care veghează zona aceea, la părintele care a știut să îmi prezinte situația atunci când am ajuns în sat pentru prima dată. Mi-a vorbit încet, fără grabă și fără a se plânge de ce se întâmplă acolo. Realitatea trebuie trăită, nu trebuie judecată și dată la o parte. Ea trebuie să fie trăită și există oameni care se bucură tare mult de ea, chiar dacă nu au cele mai bune condiții de trai.

Într-o astfel de realitate am ajuns și eu împreună cu alți câțiva oameni dragi mie, zilele trecute. Am stat de vorbă cu o parte de copii și ne-am bucurat fiecare din noi pentru o revedere dorită atât de mult. Ne-am rugat, am mâncat câte o bucățică de ciocolată și am povestit. Ce ne-am fi putut dori mai mult? Am considerat că cel mai potrivit este ca toate ajutoarele materiale să rămână la părintele, căci el știe cel mai bine nevoile fiecăruia. Părintele m-a sunat după câteva zile și mi-a mulțumit pentru tot, confirmându-mi că deja a început să facă pachete pentru copilași.

Bucurie mare și-n cer și pe pământ pentru tot ceea ce ați realizat voi, dragii mei! Nu sunt cuvinte de mulțumire pe care să vi le pot adresa și care să cuprindă întreaga mea bucurie sufletească. Avem copii care au cu ce se îmbrăca, care au caiete și cele strict necesare traiului zilnic. Dacă e ceva ce nu am reușit să strângem, trebuie să amintim de alimente. De aceea proiectul nostru sper că nu se va termina aici, ci va continua. Lucrurile bune, plăcute lui Dumnezeu, nu trebuie să aibă calendar de organizare. Lucrurile bune trebuie să fie obișnuite, trebuie să exite zilnic în viața noastră, trebuie să facă parte din traiul nostru… Continuăm campania aceasta, continuăm să ajutăm niște copii care merită toată dragostea noastră. Dacă veți mai avea ceva de dat, dacă doriți să mai ajutați pe cineva, toate-s de folos. Îmi pun în gând cu rugăciune ca până de Crăciun să mai reușim să strângem câte ceva. Voi reînnoi apelul meu în luna decembrie, cu speranța că și până atunci, încet-încet vom reuși să fim de folos unor oameni mici cu suflet mare.

Nu am făcut fotografii ajutoarelor duse. Ne-am gândit că Dumnezeu va ține minte ce-am făcut acolo. Câteva poze cu acei copii minunați am făcut și voi atașa acestui articol o mică parte din ele, cu precizarea că voi mai adăuga când voi face rost de toate.

            Cu mulțumire,

            Cătălina.

Să fim alături de noi!

 

DSCI5189Motto: Sfânta Scriptură ne învață: “ Nu furăm numai când luăm ceva de la celălalt; furăm  și când nu împărțim ceea ce avem.”

( din Gură de Aur, atletul lui Hristos, de  Virgil Gheorghiu)

Doamne, ajută!

Propun să ne ajutăm pe noi. Le dăm lor o mână de ajutor, însă tot pe noi ne ajutăm…

E un mesaj cât se poate de real, vă rog să citiți din experiența mea de săptămâna trecută… Distribuiți cât mai mult acest mesaj!

Pe scurt: Strângem de toate pentru niște copii care au nevoie de noi. Vorbim de satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași. Pentru detalii contactați-mă!

Vă scriu în niște clipe grele, în niște clipe care cântăresc mult pentru mântuirea mea și a voastră. Cred că toți am trecut prin momente mai puțin plăcute în viață. La toți ne-a fost greu uneori, însă cred că puțini dintre noi știu ce înseamnă să nu ai ce mânca. Poate niciunul nu a renunțat la școală din clasa a V-a pentru că nu mai avea cu ce se încălța… Poate voi știți ce înseamnă bucuria când mâncați o clătită, de exemplu, dar nu știți bucuria unui copil atunci când are în mână o felie de pâine… Noi știm să ne bucurăm doar pentru lucruri mari, ei însă se bucură pentru lucruri despre care noi credem că ni se cuvin.

Există sate în România unde lucrurile sunt altfel decât în casele noastre. Unde o singură carte valorează mai mult decât toată biblioteca mea, unde o pâine ajunsă la ei valorează mai mult decât o porție de fructe de mare mâncată de mine. Unde un zâmbet ți se oferă doar pentru că ai mers acolo, în mijlocul lor. Unde copiii încă mai au timp să privească cerul și să se bucure de frumusețea stelelor. Ei au nevoie de multe, dar se bucură că au pe cine lua în brațe, că au cui spune Te iubesc.

Mă simt datoare față de ei. Știu sigur că Dumnezeu m-a trimis acolo cu un scop, iar scopul acesta nu s-a încheiat când am părăsit acele sate. Am nevoie de voi, de toți cei care mă cunoașteți sau încă nu mă cunoașteți. Am nevoie să fiți alături de mine în aceste momente, pentru ca apoi să fim împreună alături de niște copii care au mare nevoie de noi.

Vorbim de un ajutor ce poate consta în orice. Avem nevoie de haine pentru copii de la cei mai mici pana la 14-15 ani, de alimente, de rechizite, de produse de curățenie, de orice. Ceea ce pentru voi valorează puțin, acolo va valora foarte mult. Propun să strângem de toate, timp de vreo 2-3 săptămâni, la mine, iar apoi eu îmi iau angajamentul să merg cu o mașină, eventual microbuz să duc totul acolo. Le voi lăsa preotului din sat, iar el va împărți după cum știe mai bine. Eventual, dacă vreți să mergeți direct, e și mai bine. Nu vă cer mult, ci oricât de puțin. Haideți să ne luăm de mână și să facem o treabă bună. Hristos ne va iubi și mai mult!

Cei care doriți să ajutați, lăsați-mi un mesaj fie aici, fie pe Messenger. Chiar dacă nu puteți contribui cu ceva material, pomeniți-mă la rugăciune și distribuiți mesajul. Nu se știe de unde va veni un ajutor…

Cătălina Dănilă

catalina_danila2000@yahoo.com