Arhivă | Decembrie 2013

Și ei sunt copiii noștri!

20131221_180658 20131221_180708Ediția a doua a proiectului caritabil “Să fim alături de noi” a ajuns la final pe data de 21 decembrie a acestui an, când împreună cu trei prieteni dragi sufletului meu am ajuns în satul Bîcu și Frenciugi Aceiași copii frumoși ne-au așteptat. În prima parohie unde am poposit am împărțit 30 de pachete cu dulciuri, fructe și altele copiilor care au fost prezenți la vecernia din acea seară. Cu restul de alimente, pachete, haine și multe altele am mers mai departe. Am poposit atunci în satul imediat următor primului, unde am întânit un părinte al celor câtorva zeci de copii amărâți ai satului. Pe cei mici nu i-am cunoscut întrucât am ajuns destul de târziu, însă părintele Alexandru ne-a întâmpinat cu drag și ne-a asigurat de buna întrebuințare a tuturor ajutoarelor primite.

Din ceea ce am strans la această ediție nu am reușit să împărțim tot. Ediția a doua va avea și o a doua parte cel mai probabil în luna februarie a anului 2014 când ne propunem să ajungem să îi cunoaștem pe copiii din Frenciugi, bucurându-i și bucurându-ne și noi de mulțumirea lor. Aproximativ 1000 de lei vor fi cheltuiți atunci, iar restul de alimente și alte ajutoare vor fi duse tot atunci la copilași.

Pozele pe care le vedeți sunt de la Bîcu. La Frenciugi nu am considerat necesar să facem poze întrucât nu am împărțit nimic în mod evident. Așteptăm cu nerăbdare luna februarie pentru noi bucurii.

Cred că mă aflu din nou în momentul în care cuvintele nu pot transmite prea multe. Știți foarte bine, cei care mă cunoasteți și-mi sunteți alături în momentele acestea deosebit de importante pentru mine, că vă port pe toți în suflet și că toată reușita acestor proiecte I-o datorez Mântuitorului și apoi vouă. Sper, ca de fiecare dată, că fiecare din noi vorbește cu Hristos despre asta. Am simțit rugăciunea mai mult ca niciodată și nu putem mulțumi pentru tot ajutorul decât prin a sta în genunchi în fața icoanei și prin a-I vorbi Lui despre toate bucuriile noastre. Și dincolo de toate ispitele ne bucurăm acum împreună. Sunteți dragii mei, voi știți asta. Să mă iertați pentru cuvintele nepotrivite, pentru momentele când nu am fost așa cum ar fi trebuit, pentru clipele în care v-ați așteptat la mai multă jertfă din partea mea…

Asta nu e tot. Sunt dintre voi care au venit cu noi idei, cu noi propuneri pe care le primesc cu mare bucurie. Am primit în unele ajutoare lucruri la care nu m-am așteptat. Nu vă dați la o parte, am nevoie de voi! Împreună lucrurile se fac mai bine, mai ușor, mai frumos, chiar dacă uneori ispitele sunt mai pronunțate. E normal ca la astfel de acțiuni să fie piedici, să fie ispite care să transforme zâmbetele chiar și-n lacrimi. Dar e cu atât mai bine. Știm că suntem pe drumul cel bun. Ne mai dăm seama că suntem oameni, că greșim, că suntem nimic fără Hristos…

Vă îmbrățișez frățește, vă mulțumesc din tot sufletul!

Cu bucurie,

          Cătălina

Anunțuri

Să fim alături de noi! – noutăți-

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost cea care mi-a dat șansa ca vara aceasta să ajung în satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași unde am susținut timp de câteva zile ore de comunicare cu o parte din copiii satului. Am întâlnit oameni minunați, copii care se bucură chiar și atunci când sunt flămânzi și când, lumește vorbind, au toate motivele să fie triști. Ei însă zâmbesc și se lipesc de sufletul tău imediat. Sunt copii foarte săraci, care nu au ce se îmbrăca sau ce mânca, care au nevoie de oameni care să îi asculte, care să îi strângă în brațe, care să le spună că Hristos îi iubește mult și că este alături de ei tot timpul. Ei știau asta și erau bucuroși. Rare au fost momentele când pe chipul unuia mai apărea o tristețe apăsătoare sau vreo lacrimă. Am învățat de la ei, din nou, că omul are nevoie doar de Hristos pentru a fi fericit. Materialitatea, vremelnicia nu fac decât să întărească această idee. De toate să ai, dar fără Hristos, rămâi trist. Putem fi fericiți doar cu Hristos, lăsându-L pe El să se ocupe de noi, de bucuriile și necazurile noastre. Și atunci când ajungem să-I dăm voie Lui să facă asta, ajungem să fim fericiți…

Așadar, am plecat de acolo cu gândul și cu sufletul la ei. Atunci am hotărât să încerc să îi ajut și am pornit prima ediție a proiectului Să fim alături de noi, proiect care a răsunat în sufletele multor oameni dragi.  Am mers acolo cu un microbuz și i-am bucurat cu tot ce am putut aduna în luna octombrie a acestui an. Pe 6 decembrie am mers din nou și i-am găsit cam la fel, îmbrăcați foarte subțire cu toate că afară era extrem de frig. De ce? Nu aveau cu ce se îmbrăca… Știam asta. Întâlnisem cu puțin timp în urmă copii care renuțaseră la școală pentru că nu aveau cu ce se încălța. Într-o lume în care noi credem că avem ceea ce ni se cuvine, se ivesc copii care nu aproape nimic și care, paradoxal, sunt uneori mai fericiți și mai mulțumiți decât noi.

A doua ediție am pornit-o cu binecuvântarea părintelui Constantin Sturzu care după Sfânta Liturghie de pe 15 decembrie a citit un cuvânt de-al meu în care îi rugam pe cei din biserică să sprijine această acțiune. Bucuria a fost mare, căci s-au strâns aproximativ 1600 de lei, bani care vor ajunge acolo și sub formă de alimente și pachete cu dulciuri și fructe. În afara acestora au fost o mulțime de oameni care s-au oferit să ne ajute cu haine și alimente pe care le vom strânge la biserică. Nădăjduiesc că pe data de 22 decembrie ne vom porni cu mic și cu mare spre copilașii care ne așteaptă ca de fiecare dată, în fața bisericii, zâmbindu-ne cu brațele deschise.

Ceea ce s-a întâmplat mi-a arătat încă o dată că Dumnezeu are grijă de toți. Ne-am ajutat pe noi și de această dată și îmi mărturisesc bucuria de a mă simți în această biserică ca într-o familie unde ceilalți îmi înțeleg dorințele fără prea multe explicații. Vă mulțumesc pentru disponibilitate, pentru ajutorul material și duhovnicesc. Este extrem de important că Hristos se vede și-n faptele noastre, că suntem uniți și-n rugăciune, dar și-n acțiuni propriu-zise.

 

Să dea Dumnezeu să fim cu pace și bucurie, să avem cu toții sărbători binecuvântate mulțumindu-I că ne-a învrednicit să putem ajuta niște copii care au mare nevoie de noi…

 

 

 

Cu bucurie în Hristos,

Cătălina Dănilă

Să fim alături de noi! – ediția a II-a –

DSCI5713

Să fim alături de noi!  își anunță cea de-a doua ediție la zi de sărbătoare. Sfântul Ierarh Nicolae care-i iubește atât de mult pe copilași o să mijlocească pentru ca și de această dată să finalizăm un proiect de suflet, un proiect prin care ajutându-i pe ei, ne dăm chiar nouă o mână de ajutor strângând bogăție în cer. Pornim cu nădejde, mai ales pentru faptul că prima ediție a acestui proiect a avut un succes oarecum neașteptat. Cu riscul de a mă repeta, vă reamintesc că unora le trebuie foarte puțin pentru a zâmbi. Acești copii au nevoie de o îmbrățișare, de un om care să-i asculte și pe ei, de o persoană care să fie dispusă să le răspundă la o întrebare importantă pentru a lor suflet fragil…

M-am gândit că fiind în preajma sărbătorilor de care noi ne bucurăm cum știm și cum putem mai bine, ar fi potrivit ca și ei să aibă parte de-un zâmbet din partea noastră, a celor care avem posibilitatea de a ne permite să fim bucuroși. Propun pentru această ediție să strângem alimente de bază ( făină, ulei, zahăr etc.) și, poate cel mai important: dulciuri. Aveți cumva 2-3 lei pe care vrei să-i donați? Nimic mai simplu. Ori banii, ori o ciocolată pot aduce pe chipul unui copil sărman un zâmbet. Vă cer din nou ajutorul pentru că știu că doar împreună vom putea face fapte cu adevărat frumoase. Hristos e alături de noi, sunt sigură de asta. Haideți să încercăm ca și de această dată să îi bucurăm pe ei și să ne hrănim și noi din zâmbetele lor curate.

 

Perioada de desfășurare va fi 6 decembrie-17 decembrie 2013. Vom strânge bani, alimente, câte ceva dulce în Iași și în Târgu Neamț, iar cei care vor să trimită vreun pachet o pot face în oricare din cele două orașe. Putem inima și umărul la treabă și așteptăm cu drag clipa-n care va apărea articolul cu bilanțul acestui proiect scurt ca perioadă de timp, dar cu siguranță bogat în idei, ajutor, iubire. Beneficiarii sunt și de această dată copilașii din satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași.

 

Contact:          Cătălina Dănilă

catalina_danila2000@yahoo.com

http://www.ecatherine.wordpress.com

 

Ce faci atunci când nu știi ce să faci…

DSCI3823Drumurile lungi și dese, cheia marilor descoperiri mărunte… Atunci când te plimbi simți uneori nevoia să mai faci și altceva în afara cititului, iar atunci iei hotărârea de a-ți ridica ochii spre ceilalți. Se întâmplă rar, poate unora niciodată, însă uneori se întâmplă. Sunt ei, ceilalți. Sunt oamenii care trăiesc lângă noi și pe care îi vedem rar. Începutul lui decembrie aducea în sufletul meu liniște, o liniște din aceea adânc înfiptă-n cele mai îndepărtate colțuri ale omului din mine. O liniște ca cea pe care o ai atunci când privești cum iese fumul pe hogeagul unei case uitate de toți, pe-un deal, în depărtare. Mă întrebam unde-i fericirea lor, de unde le vine puterea de a sta cuminți deoparte, fără ca măcar să se gândească vreodată că le-ar lipsi ceva. Încep, pe zi ce trece, să îmi dau seama cât de diferit ne este modul de a fi mulțumiți. Cât de mult le trebuie unora pentru a se considera fericiți și cât de puțin altora pentru a avea aceeași mulțumire. Diferențele acestea de concepții pornesc de undeva dinăuntru. Acolo, în adâncuri, este sau nu este Cineva. Cu nevoia de a fi fericiți trăim, iar fericirea ni se arată uneori atât de slab, încât ne dăm cu greu seama ce trebuie să facem pentru a o prinde-n mâini, pentru a o strânge la piept, pentru a ne-o însuși.

Există momente când o trăim. Da, fericirea poate fi trăită. O trăim și ne bucurăm de ea cum putem, cum credem noi mai bine. Și-n clipele acelea uităm deseori că toate ale vieții noastre duc, inevitabil, la moarte. Și așa cum există momente de fericire, așa există și momente-n care ea dispare. Și stai atunci și-ți amintești mai bine decât oricând ce-i cu tine aici, ce-i cu tine-n viața aceasta trecătoare… Așezându-ne acolo unde sufletul nostru se odihnește cel mai bine, să stăm și să cugetăm. Dumnezeu ne vrea fericiți, iar perioada în care noi nu că nu suntem, dar nu ne considerăm așa, este tocmai pentru a ne convinge de dragostea Lui. Aud din ce în ce mai des sintagma Dumnezeu a uitat de mine. O, nu! Oricine putea uita de tine, dar El niciodată. De ce? Pentru că El e în tine și fiind acolo nu te poate uita. El te iubește mai mult decât toți ceilalți la un loc, El va veni și te va lua în brațe chiar și atunci când cel în care credeai cel mai mult te va uita… Te va uita pentru că și el e om, iar oamenii sunt plini de neputințe. Suntem mâhniți de neputința celui de lângă noi, tocmai pentru că poate cea mai mare nefericire a noastră e aceea de a ne suporta unii pe alții ( Nichifor Crainic). E greu să le-accepți, e greu să mergi mai departe, însă totul devine mai ușor când știi că indiferent de situație există Cineva care te așteaptă.

Și-n fericire și-n tristețe, cu gândul la Dumnezeu să mergem mai departe. Oamenii nu-s vinovați. Neputințele lor îi fac uneori să nu mai vadă cerul la fel cum îl vedem noi. Și atunci, în supărarea lor, fără a-i obliga, să-i luăm în brațe. Uite, vezi peticul acela de cer? Sper că-l vezi la fel de albastru ca mine. Da, e nevoie uneori să vedem cerul la fel de limpede. Nicicând nu doare mai mult ca atunci când vezi că nu poți depăși o ispită. Să vezi că e ispită și să simți că nu poți, uitând că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Alături de Fratele nostru mai mare, orice se poate…

Și tu, prietenul meu drag, privește cerul… Îl vezi mai albastru decât mine? M-aș bucura. Poate atunci, printre fulgii pufoși trimiși de Dumnezeu ca să-ți mângâie chipul, lacrimile tale nu se vor mai vedea. Pentru că acolo, în sufletul meu, încă există ceva. Ceva ce nu va îndepărta nici timpul, nici oamenii, nici fulgii. Ceva fără de care sufletul meu nu poate trăi și nici nu vrea să trăiască. Sufletului meu îi e atât de bine cu Hristos, încât începe să fie imun la tot ce-i trecător. Încă mai pătimește uitându-se-n văzduh, așteptând fulgii aceia care să-i șteargă lacrima de dor. De dorul Lui…