Final de proiect, început de obișnuință

Această prezentare necesită JavaScript.

Un final de proiect, un nou început de proiect continuu. Lucrurile bune nu trebuie să se termine niciodată. Lucrurile bune, sentimentele înălțătoare, bucuria, iubirea și toate celelalte nu se pot sfârși niciodată. Ele stau acolo, undeva la suprafață sau undeva în adâncul sufletului nostru, dornice de a ne face mai buni, mai credincioși, mai frumoși și, evident, mai aproape de Dumnezeu. De altfel, cu toții cred că am observat cât de mare ne e bucuria când primim ceva. Puțina mea experiență mă face să cred că bucuria este însă mai mare atunci când dăruim, nu când primim. Ochii plini de lacrimi ai celui din fața ta te pot ajuta mult, te pot face să înțelegi de ce ai ajuns aici, de ce trăiești, de ce ești tu. Cine ești tu? Om plini de griji, plin de neputințe pe care uneori numai tu le știi, sari odată în ajutorul cuiva. De ce? Pentru că așa trebuie, pentru că există cineva care te forțează să faci asta? Pentru că Dumnezeu te obligă să ajuți pe cineva? Sau poate pentru că pur și simplu simți să faci un lucru bun fără ca nimeni să mai afle asta?

Da, există oameni care vor să ajute fără să trâmbițeze asta. Există oameni care vor să ajute fără ca cei din jurul lor să afle asta, persoane care și-ar dori ca nici ele să nu afle că au făcut un bine. Nimeni, nici chiar ele, ci numai Dumnezeu să știe asta și să le sporească întru mulți ani toate darurile cele bune. Creștini din aceștia am cunoscut eu când am început campania “Să fim alături de noi!”. Niște ființe extraordinare care au întins o mână de ajutor fără vreo reținere, care au știut cât de important e să ajuți pe cineva atunci când se află la necaz. Campania aceasta a fost cea mai reușită din câte am coordonat până acum. Haine de calitate, rechizite, încălțări, jucării, alte jocuri educative și multe altele. Și da, ciocolata nu putea lipsi. Am mers acolo și am lăsat totul acasă la părintele care veghează zona aceea, la părintele care a știut să îmi prezinte situația atunci când am ajuns în sat pentru prima dată. Mi-a vorbit încet, fără grabă și fără a se plânge de ce se întâmplă acolo. Realitatea trebuie trăită, nu trebuie judecată și dată la o parte. Ea trebuie să fie trăită și există oameni care se bucură tare mult de ea, chiar dacă nu au cele mai bune condiții de trai.

Într-o astfel de realitate am ajuns și eu împreună cu alți câțiva oameni dragi mie, zilele trecute. Am stat de vorbă cu o parte de copii și ne-am bucurat fiecare din noi pentru o revedere dorită atât de mult. Ne-am rugat, am mâncat câte o bucățică de ciocolată și am povestit. Ce ne-am fi putut dori mai mult? Am considerat că cel mai potrivit este ca toate ajutoarele materiale să rămână la părintele, căci el știe cel mai bine nevoile fiecăruia. Părintele m-a sunat după câteva zile și mi-a mulțumit pentru tot, confirmându-mi că deja a început să facă pachete pentru copilași.

Bucurie mare și-n cer și pe pământ pentru tot ceea ce ați realizat voi, dragii mei! Nu sunt cuvinte de mulțumire pe care să vi le pot adresa și care să cuprindă întreaga mea bucurie sufletească. Avem copii care au cu ce se îmbrăca, care au caiete și cele strict necesare traiului zilnic. Dacă e ceva ce nu am reușit să strângem, trebuie să amintim de alimente. De aceea proiectul nostru sper că nu se va termina aici, ci va continua. Lucrurile bune, plăcute lui Dumnezeu, nu trebuie să aibă calendar de organizare. Lucrurile bune trebuie să fie obișnuite, trebuie să exite zilnic în viața noastră, trebuie să facă parte din traiul nostru… Continuăm campania aceasta, continuăm să ajutăm niște copii care merită toată dragostea noastră. Dacă veți mai avea ceva de dat, dacă doriți să mai ajutați pe cineva, toate-s de folos. Îmi pun în gând cu rugăciune ca până de Crăciun să mai reușim să strângem câte ceva. Voi reînnoi apelul meu în luna decembrie, cu speranța că și până atunci, încet-încet vom reuși să fim de folos unor oameni mici cu suflet mare.

Nu am făcut fotografii ajutoarelor duse. Ne-am gândit că Dumnezeu va ține minte ce-am făcut acolo. Câteva poze cu acei copii minunați am făcut și voi atașa acestui articol o mică parte din ele, cu precizarea că voi mai adăuga când voi face rost de toate.

            Cu mulțumire,

            Cătălina.

Să fim alături de noi! -noutăți-

Să fim alături de noi! se apropie de o aniversare și implicit de un final. Proiectul nostru împlinește mâine nici mai mult, nici mai puțin: o lună. O lună de zile în care, din dragoste pentru Hristos și neamul românesc, din dragoste pentru copiii săraci și fericiți ai satelor Bîcu și Cioca-Boca, v-ați jertfit. Mi-ați fost alături nu mult, ci foarte mult. Mă așteptam la aceasta, am avut încredere în Ortodoxia pe care vreau să cred că o trăim în fiecare zi, o respirăm și o împărtășim și celorlalți. În aceste zile, mai mult decât în oricare altă perioadă, am vorbit cu Hristos despre tot ce se întâmplă. Nu doar eu am vorbit cu El, ci și voi. O, Doamne! Am fost zeci, poate sute de persoane care am discutat cu El, spunându-i absolut tot ce ne dorim, tot ceea ce încercăm să facem noi, oameni cu neputințe. Hristos a coborât în inimile noastre și ne-a dat putere. Am simțit tare mult ajutorul lui Dumnezeu în această perioadă. Am pornit campania simțind că vom reuși ceva, dar recunosc că nu m-am gândit că voi aduna în jurul meu atât de mulți oameni minunați.

Așadar, vreau să vă împărtășesc și vouă o parte din realizări. Au fost adunate haine foarte bune, de calitate, în jur de zece saci. Avem ghiozdane, rechizite, jucării, tot felul de alte jocuri ( gen puzzle), produse de curățenie și de igienă, cărți și altele. Tot ceea ce am adunat va ajunge acolo cu un microbuz, dat fiind că în total materialele adunate sunt într-o mulțime de saci, pungi și cutii.

Oare mai este nevoie să vă mulțumesc? Nu cred. Simt că atunci când mi-ați întins mie, inițial, o mână de ajutor în această campanie, deja sufletul vostru s-a bucurat. De ce cred asta? Pentru că și al meu se bucură, zâmbindu-mi în fiecare zi. Da, acesta e adevărul. Împreună putem face niște lucruri minunate, niște lucruri de care până și noi ne mirăm uneori.

Cu ajutorul lui Dumnezeu sper să ajung acolo peste o săptămână-două. Încă mai avem timp. Nădăjduiesc să mai strângem produse de curățenie și igienă, dar mai ales alimente. Dat fiind că alimente încă nu am strâns deloc, sper din tot sufletul să reușim măcar câteva să adunăm…

Aștept cu bucurie să-mi revăd copilașii mei de suflet, omuleții la care m-am gândit intens în ultima perioadă, sufletele de care îmi este dor. După acel moment voi reveni cu bilanțul campaniei, material și sufletesc, dar și cu fotografii. Îmi doresc ca și voi să gustați din bucuria noastră, chiar dacă acest lucru se va întâmpla în fața calculatoarelor.

 

                                                            Cu bucurie,

                                                                        Cătălina