Arhivă | Septembrie 2013

O prietenie veșnică: tu și Hristos

DSCI3384E seară și din ce în ce mai frig. În sobă se aude focul ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și atunci când eram copil. E liniște. E liniște în jur, e liniște în mine. Se pare că Hristos știe să facă ordine în orice fel de suflet, în orice fel de suflet zdruncinat de păcate și neputințe. El știe că atunci când vine în inima ta nu va găsi liniște, însă totuși are curaj să ajungă acolo. Și atunci când ajunge, se pune pe treabă. E greu, e foarte greu chiar și până ajungi să-L primești, căci se știe că El nu vine niciodată cu forța. Dacă nu vrei să-L primești, se întoarce înapoi oricât de aproape ar fi de inima ta. Dar ce îi pasă celui care-L alungă, ce îi pasă că Hristos plânge în fața ușii inimii sale? Atâta răceală, Doamne! Atât de rece ne este sufletul uneori, încât și Hristos este alungat. Dar uneori El ajunge. Vine și începe treaba și chiar în acele momente tinzi uneori să spui că nu îți e mai bine cu El. De ce oare? Te doare tot, te doare sufletul pentru orice, simți parcă că uneori nu mai ești tu. Hristos lucrează, iar tu știi că pentru a-L primi ai nevoie de o minimă pregătire. Tocmai, acea pregătire te necăjește uneori. Ca să-L ai pe Hristos trebuie să mai renunți la patimă, la plăcere, la una și la alta… Și, da! Uimitor, dar El nu te obligă, te lasă să faci exact ce vrei tu. Vrei să trăiești în patimi? Ești liber. El plânge, el se întristează pentru sufletul tău, însă nu vrea să te forțeze. Tocmai pentru că te iubește nespus de mult, te lasă să alegi ce dorești. Îți oferă o libertate extraordinară pe care El crede că tu o poți înțelege și o poți folosi spre mântuirea ta… Însă, din păcate există și momentul în care omul nu mai știe ce să facă cu libertatea. Atunci ajunge să o folosească prost, să nu mai fie conștient de sufletul lui, de sufletul lui ce trebuia să fie plin de Hristos…

Sunt atât de mulți oameni în care Hristos nu mai este! Sunt atât de mulți oameni triști, atâția care-s mâhniți, care nu mai văd nicio modalitate de a fi fericiți! Oameni care nu văd nimic dincolo de locul de muncă, mâncare și activitățile banale ale fiecărei zile! Sunt triști, necăjiți, terminați sufletește… Sunt ei, oamenii care au uitat că Hristos a venit, a pătimit, a fost răstignit pentru ca ei, cei triști și cu lacrimi mereu pe față, să se mântuiască.

Și dincolo de ei, undeva în amurg de zi, se zăresc chipuri de oameni sfinți. Chipuri de oameni în ochii cărora Îl poți vedea limpede pe Hristos, Îl poți simți, Îl poți atinge cu ochiul tău curat. Oamenii aceștia merg împreună cu Hristos pe stradă, însă nu Îl iau de mână, ci Îl iau în suflet. Hristosul din sufletul lor iese însă la iveală, stând cu gingășie în ochii lor curați. Și pe stradă, chiar de departe, simți nevoia să întrebi un om pe care nu l-ai mai văzut în viața ta: Ce mai face Hristos? Văd că-L ai cu tine. Însă, evident, acela nu va recunoaște. Smerenia îi este atât de mare, încât pleacă capul pentru a se uita din nou la neputințele lui…

Sfintele, sfinților! rostea părintele în cadrul Sfintei Liturghii. Cum adică sfinților? Adică celor care încearcă să fie sfinți, care-și doresc asta. Doamne, cât de frumoasă e viața aceasta dacă știi de ce o trăiești! Dacă știi că acolo, undeva în adâncul sufletului tău, trebuie neapărat să locuiască Cineva. Acel Cineva e singurul care te va iubi chiar și atunci când ceilalți ți-au întors spatele, chiar și atunci când ai impresia că nu mai are niciun rost să trăiești. În acele momente nu va mai exista sufletul rănit, pentru că Hristos este un Doctor bun: știe să panseze, știe să vindece. Atunci nu vor mai exista momente de mâhnire profundă, momente în care înnebunești pentru că nu ai cu cine vorbi măcar câteva minute, pentru că El este Prietenul perfect: știe să te asculte ore în șir fără să vorbească, dar știe să vorbească atunci când vrei doar să asculți. În clipa aceea, în clipa în care Hristos va fi în sufletul tău, nu vor mai exista nici lacrimi care să nu se poată opri. Hristos știe să îți șteargă lacrimile, știe să te ia în brațe, știe să îți dea cel mai bun sfat. El știe când ai nevoie de ceva sau de cineva, știe să te îndrume, știe să te împace cu oricine, știe să fie alături de tine. Știe de cine îți este dor, știe pe cine nu poți iubi. Știe să îți facă viața frumoasă, știe când și ce fel de persoane să îți aducă sau readucă în viață. Știe să îți asculte rugăciunea și se bucură atunci când și tu vrei ca în toate să fie voia Sa. El știe, știe totul, te iubește și te ajută atunci când ochii îți plâng de durere, de mâhnire, de dor. De ce? Pentru că El este cel mai bun prieten al Tău…

Să fim alături de noi!

 

DSCI5189Motto: Sfânta Scriptură ne învață: “ Nu furăm numai când luăm ceva de la celălalt; furăm  și când nu împărțim ceea ce avem.”

( din Gură de Aur, atletul lui Hristos, de  Virgil Gheorghiu)

Doamne, ajută!

Propun să ne ajutăm pe noi. Le dăm lor o mână de ajutor, însă tot pe noi ne ajutăm…

E un mesaj cât se poate de real, vă rog să citiți din experiența mea de săptămâna trecută… Distribuiți cât mai mult acest mesaj!

Pe scurt: Strângem de toate pentru niște copii care au nevoie de noi. Vorbim de satele Bîcu și Cioca Boca din județul Iași. Pentru detalii contactați-mă!

Vă scriu în niște clipe grele, în niște clipe care cântăresc mult pentru mântuirea mea și a voastră. Cred că toți am trecut prin momente mai puțin plăcute în viață. La toți ne-a fost greu uneori, însă cred că puțini dintre noi știu ce înseamnă să nu ai ce mânca. Poate niciunul nu a renunțat la școală din clasa a V-a pentru că nu mai avea cu ce se încălța… Poate voi știți ce înseamnă bucuria când mâncați o clătită, de exemplu, dar nu știți bucuria unui copil atunci când are în mână o felie de pâine… Noi știm să ne bucurăm doar pentru lucruri mari, ei însă se bucură pentru lucruri despre care noi credem că ni se cuvin.

Există sate în România unde lucrurile sunt altfel decât în casele noastre. Unde o singură carte valorează mai mult decât toată biblioteca mea, unde o pâine ajunsă la ei valorează mai mult decât o porție de fructe de mare mâncată de mine. Unde un zâmbet ți se oferă doar pentru că ai mers acolo, în mijlocul lor. Unde copiii încă mai au timp să privească cerul și să se bucure de frumusețea stelelor. Ei au nevoie de multe, dar se bucură că au pe cine lua în brațe, că au cui spune Te iubesc.

Mă simt datoare față de ei. Știu sigur că Dumnezeu m-a trimis acolo cu un scop, iar scopul acesta nu s-a încheiat când am părăsit acele sate. Am nevoie de voi, de toți cei care mă cunoașteți sau încă nu mă cunoașteți. Am nevoie să fiți alături de mine în aceste momente, pentru ca apoi să fim împreună alături de niște copii care au mare nevoie de noi.

Vorbim de un ajutor ce poate consta în orice. Avem nevoie de haine pentru copii de la cei mai mici pana la 14-15 ani, de alimente, de rechizite, de produse de curățenie, de orice. Ceea ce pentru voi valorează puțin, acolo va valora foarte mult. Propun să strângem de toate, timp de vreo 2-3 săptămâni, la mine, iar apoi eu îmi iau angajamentul să merg cu o mașină, eventual microbuz să duc totul acolo. Le voi lăsa preotului din sat, iar el va împărți după cum știe mai bine. Eventual, dacă vreți să mergeți direct, e și mai bine. Nu vă cer mult, ci oricât de puțin. Haideți să ne luăm de mână și să facem o treabă bună. Hristos ne va iubi și mai mult!

Cei care doriți să ajutați, lăsați-mi un mesaj fie aici, fie pe Messenger. Chiar dacă nu puteți contribui cu ceva material, pomeniți-mă la rugăciune și distribuiți mesajul. Nu se știe de unde va veni un ajutor…

Cătălina Dănilă

catalina_danila2000@yahoo.com