Stropi de viață

Lacul Mănăstirii Cernica

Lacul Mănăstirii Cernica

Merg spre casă. A urcat adineauri în tren un băiat. Am auzit fără să vreau discuția dintre el și controlor. Copilul care are undeva la vreo 12 ani, încearcă să îl convingă pe controlor că merge la mama lui, cu trei trandafiri luați din grădină, ale căror petale sunt încărcate de ploaia ce tocmai s-a oprit. Continuă astfel rugămințile de a nu fi dat jos din tren, iar controlorul îi spune să stea liniștit. Vine și se așează chiar aproape de mine. A așezat trandafirii cu atenție lângă el, iar acum pare să fi ațipit. A privit pentru câteva minute în zare, așa pierdut încât parcă nu știa nici unde trebuie să meargă. Pare a suferi greu și toate-mi dau impresia că este un copil care a fost abandonat. Cu puțină sensibilitate sufletească reușești cu ușurință să îți dai seama de suferința celui de lângă tine, pentru că pur și simplu îți este transmisă fără a folosi niciun cuvânt. Mi-am amintit așadar de cât de mulți sunt copiii abandonați, copii de care părinții nu mai vor să știe dintr-un motiv pueril: nu erau pregătiți pentru așa ceva. Parcă fraza deja e expirată, tocmai pentru că are în ea o imensă doză de imaturitate. Ei nu-s pregătiți, însă copilul de câteva zile sau chiar numai de câteva ore uneori, este pregătit. Este pregătit pentru a înfrunta tot, de unul singur. Nu lasă Dumnezeu pe nimeni le necaz. Nu numai că-l ajută sprijinindu-l, ci chiar îl ia în brațe.

E a nu știu câta oară în ultimele săptămâni când mă gândesc intens la problema aceasta. Încerc să găsesc timp zilnic să mă uit în jurul meu și să văd ce se întâmplă. Una din primele concluzii a fost cea legată de tristețea oamenilor. Merg pe stradă grăbiți, gândindu-se la o mulțime de lucruri, de probleme, de treburi de rezolvat. Merg încruntați, făcându-și griji pentru viitorul care nici măcar nu le aparține. Ne facem griji pentru ce vom mânca mâine, pentru banii de care avem nevoie ca să ne plătim facturile, pentru o altă mulțime de chestii. Ne facem griji pentru toate. Dacă ar fi să ne gândim că în cele în care vom fi găsiți, în acelea vom fi judecați, ne-am speria. Îmi mărturisea un prieten zilele trecute că a încercat ca în drum spre facultate să nu facă altceva decât rugăciune. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! Devenise o obișnuință pentru el. Și nu mi-a zis asta pentru a se lăuda, ci pentru a-mi spune și a-mi mărturisi că se simte atât de liniștit, încât nici lui nu îi vine să creadă. Timpul oricum trece, noi oricum trecem de această viață și vom rămâne descoperiți în fața lui Dumnezeu. Așadar, pornisem de la ideea tristeții celor de lângă noi, tristețe pe care nu mai reușim să o vedem. Suntem din ce în ce mai preocupați de propria viață și ajungem să fim cu totul indiferenți de suferința celui de lângă noi. Această indiferență ne va costa mult în viitor, așa că trebuie îndepărtată de pe acum.

Cei din jur suferă, noi suferim. Atunci când îl vom înțelege pe cel de lângă noi, ne vom înțelege și pe noi. Ajutându-l chiar și cu o vorbă bună pe cel de lângă noi, ne ajutăm pe noi. Contează să vrem și să încercăm să facem asta.

Mă uit cu durere la chipul acestui copil. Parcă mă doare pe mine sufletul de durerea lui, căci se vede de la depărtare că ceva sau cineva i-a frânt sufletul mai demult. A fost probabil părăsit, iar acum încă mai găsește putere să meargă cu flori la mama lui. Ce poate fi mai frumos decât iertarea? Un suflet bun întotdeauna va ierta și va primi înapoi pe cel cu lacrimi în ochi, cu durere în suflet. De ce? Pentru că fără iubire nu putem exista, pentru că văzând bunătatea celui de lângă noi vom ierta fără greutate. Fiecare are stropul de bunătate-n el. Faptul că noi îi vedem pe unii buni și pe alții răi nu depinde decât de sufletul nostru. Ochiul curat pe toate le vede curate. Când vom fi buni, îi vom vedea și pe ceilalți la fel. Tocmai de asta nimeni nu-și poate da seama cât de mult valorează el pentru altul, dar își dă seama cât valorează altul pentru el. (Dumitru Stăniloae).

Așadar, nu știu cât valorez eu pentru cei din jur, însă știu precis că fiecare dintre voi valorează foarte mult în sufletul meu… Cam asta ar trebui să știm pentru a fi fericiți. De restul, cum am mai spus, are grijă Dumnezeu.

 

 

 

                                                                                    Toate cele bune!

                                                                                                Cătălina

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s