Arhivă | Aprilie 2013

Un nou răsărit…

Spuneam mai demult că orice apus aduce un nou răsărit. Că orice durere aduce o nouă bucurie. Că orice lacrimă aduce un nou zâmbet. Că orice despărțire aduce o nouă împăcare… Atunci când suferi ai impresia că nimic nu își va reveni, dar timpul se pare că vindecă rănile. Reușește să le vindece doar cu ajutorul nostru… Rănile sufletești se vindecă greu. Important este ca măcar unul să conștientizeze unde e problema, ca măcar unul să repare ce trebuie reparat. Și poate că atunci când noi credem că nu mai există nicio șansă, ea vine la suprafață. Judecata oamenilor nu se potrivește deloc cu cea a lui Dumnezeu, iar acest lucru evidențiază ruptura aceasta dintre noi și Cer. De foarte multe ori ne dorim lucruri care nu ne sunt de folos, cerând de la Dumnezeu cu autoritate ceva de care nu numai că nu avem nevoie, dar care ne și face rău. Poate că atunci când vom ști să nu-I mai impunem nimic, atunci când vom ști să ne lăsăm în voia Lui fără să ne facem gânduri, griji, idei preconcepute… atunci vom trăi cu adevărat. Până atunci vom suferi pentru ceea ce suntem, pentru fiecare gram de răutate care încă se mai află în noi. Dumnezeu nu pedepsește pe nimeni, dar îi învață pe toți. În marea Lui iubire de oameni, neînțeleasă de noi, sălășluiește posibilitatea mântuirii noastre. De ce avem nevoie? De lăsare în voia Lui. Nimic nu ar fi mai simplu dacă am ști că oricât de mult încercăm să stabilim, să facem planuri, tot cu voia Lui se vor petrece toate. Cine știe să nu-L forțeze, e liniștit tare. Treburi bune, ar spune în acest caz un om drag sufletului meu.

Treburi bune spun și eu acum, mărturisind încă o dată că dacă e rugăciune și sinceritate față de Dumnezeu, lucrurile n-au cum să nu meargă spre mai bine. Chiar dacă avem impresia că totul merge spre mai rău, ne dăm seama după o anumită perioadă că altfel stau lucrurile. Cuprinși de cele mai multe ori de o frică ce nu are nicio legătura cu statutul ortodoxului creștin, tindem să renunțăm la ce ni se pare că ne-ar fi greu. Uităm, aproape de fiecare dată, că frumusețea adevărată vine din jertfă și nu din altceva. Când jertfești, când te jertfești ești fericit. Nu putem crede la nesfârșit că vom fi fericiți toată viața și că nu vom trece niciodată prin încercări. Să fim serioși! Nimic nu este ușor, însă și mulțumirea e mai mare atunci când ne ostenim noi…și nu alții.

Și poate că dincolo de toate acestea, dincolo de tot zbuciumul și teama fiecărei zile, stă cineva care te iubește. Fără cuvinte și fără declarații, dar care la un moment dat și-a clarificat în sufletul său că simte ceva pentru tine. Nu îți spune nimic, dar păstrează cu grijă fiecare moment frumos și fiecare cuvânt de mângâiere. Un suflet care își amintea că dacă te iubește încă te așteaptă. Și te-a așteptat rugându-se în fiecare noapte – cu lacrimi în ochi și cu speranța că dacă va fi voia lui Dumnezeu, te vei întoarce. Dacă te-ai întors, gândește-te bine la sufletul fragil al celui de lângă tine. Gândind prin sensibilitatea celui de lângă noi vom ajunge să îl înțelegem. Timpul trece, noi ne trecem și ne dorim mântuirea. Fără amânări și fără decizii luate în pripă, trebuie sa mergem mai departe. Nu trebuie să fugim de jertfă, așa cum nu trebuie să fugim de Dumnezeu.

În noaptea aceasta târzie, când strada din fața casei așteaptă parcă pe cei doi oameni ținându-se de mână, îmi întind gândul bun spre tine. Nu-ți fie frică! Nimic rău nu ți se va întâmpla. Doar roagă-te și vezi cum e mai bine. Vorbește cu duhovnicul când nu mai vezi nicio ieșire. Și…nu uita: dacă te iubește încă te așteaptă, încă mai are răbdare, încă vrea să fie mai bine. Toate cu voia lui Dumnezeu.