Arhivă | Noiembrie 2012

Cu bucurie în suflet, c-un zâmbet pe chip…

Nimic nu poate fi mai frumos decât atunci când simți că însemni ceva, pentru cineva. Explicația e simplă, dar totuși greu de înțeles. De simțit, simți ceva pentru fiecare om de lângă tine. Dacă îi iubiți, îi aveți în inimă. Dacă îi urâți, îi aveți în minte. Așadar, oricum îi păstrați undeva… Ura îl face pe om să orbească, însă iubirea îi limpezește viața cu totul. Prin urmare, despre iubire va veni vorba… Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valoarează el pentru altul, dar îşi dă seama cât valorează altul pentru el, spunea Dumitru Stăniloaie. Acesta era, deci, chestia importanta. Să ne dăm seama cât valorează alții pentru noi, căci cât valorăm noi pentru alții deja nu mai e problema noastră, ci a altora. Importanța acestei valori este imensă: o dată pentru că nu putem fi singuri. Avem nevoie de oameni în jurul nostru, prin care Dumnezeu lucrează pentru mântuirea fiecăruia dintre noi. Evident, acest lucru nu se aplică și în cazul pustnicilor, însă acum vorbim de lumea în care trăim noi, de oraș…  Atât de tare simțim lipsa cuiva, uneori, încât tindem să credem că nu putem trăi fără acea persoană. Cu privire la acest atașament, se cuvine să amintesc de explicația dată de părintele Nicolae Tănase asupra cauzei țipatului. De ce țipă oamenii unii la alții? Țipă, se pare, atunci când simt că inimile lor sunt departe una de cealaltă. Exemplul dat pune și mai bine în evidență lucrul acesta: de ce îndrăgostiții au momente în care vorbesc în șoaptă sau chiar stau minute întregi fără să își spună nimic? Pentru că nu mai au ce își spune? Nu! Pentru că inimile lor sunt atât de aproape una de alta, încât nu mai simt nevoia să își transmită nimic. Atât de important consider că e să știi că e o artă în a-ți păstra un prieten aproape de tine, încât simt nevoia de pune un pic în valoare acest lucru. De foarte multe ori ne rugăm săptămâni, luni sau chiar ani pentru ca Dumnezeu să ne dăruiască ceva. Mulți dintre noi s-au rugat sau încă se roagă pentru ca Dumnezeu să le trimită o persoană bună, alături de care să rămână toată viața. În ultima vreme, mai multi apropiați de-ai mei, mi-au relatat acest lucru. Până aici, toate-s bune. E un lucru extraordinar dacă ai puterea de a te ruga pentru asta, iar mai cu seamă de a fi statornic în această rugăciune. Problema vine atunci când Dumnezeu trimite ceva, iar tu nu vrei să accepți. Cum? Mie să-mi trimită așa ceva?Nu cred că e de la Dumnezeu asta. E o ispită. Eu m-am rugat să aibă ochii verzi și ea îi are albaștri. Nu e bine. E și mai blondă decât vroiam, deci e clar că nu e pentru mine. Ce se întâmplă în acest caz? Demonstrăm că nu ne-am rugat cu sinceritate și că am vrut să îi impunem lui Dumnezeu ceea ce ne dorim, fără a lăsa ca și voia Lui să își spună cuvântul. Nu e simplu, dar e ușor. E complicat pentru că noi complicăm lucrurile, dar e ușor de înțeles, pentru că Dumnezeu chiar vrea să fim liniștiți, frumoși, bucuroși. Or, dacă nu suntem pregătiți să primim ceea ce Dumnezeu ne trimite, atunci de ce ne mai rugăm? Să încercăm să ne pregătim, să fim mai puternici, mai buni… mai așa cum trebuie să fim. Atunci când simțim că e de la Dumnezeu, să acceptăm și să mulțumim. Chiar dacă pe moment vom avea impresia că nu ni se potrivește deloc, e posibil ca și timpul să își spună cuvântul. Și să fie bine, chiar mult mai bine decât am fi crezut vreodată.

Postul Nașterii Domnului să ne fie prilej de curățire, de înfrumusețare și bucurie! Toate cele de folos mântuirii, pace și bucurie în suflet să aveți!

 

 

Cu bucurie în suflet, c-un zâmbet pe chip,

Cătălina.