Hristos a înviat!
M-am hotărât să vă scriu repede, tocmai pentru că acesta este unul din lucrurile pe care eu le fac în majoritatea timpului. Însă motivul de bază nu este acesta, ci tocmai faptul că setea de a mărturisi şi implicit setea de a primi cuvânt de folos, este din ce în ce mai mare în rândul tinerilor. Or, bucuria mea este mare acum, când văd că tinerii aleargă în căutarea Adevărului şi că atunci când Îl găsesc, se bucură şi se hrănesc din El.
Întotdeauna am simţit nevoia de a le spune şi celorlalţi necazurile şi bucuriile mele. Am vrut mereu ca şi cei din jur să afle atunci când pe obrajii mei curgeau fără încetare lacrimi, dar şi atunci când pe buzele mele se aşternea un zâmbet larg. Lucrul acesta m-a ajutat într-o oarecare măsură, mai ales atunci când, trecând prin perioade grele, am reuşit să comunic foarte uşor cu cei din jur. Cred că e important să aveţi curaj să vorbiţi, să vă împărtăşiţi unul altuia stările, pentru ca mai apoi să puteţi învăţa unul de la altul. Nu mergeţi mereu ţinând capul în pământ, ci doar atunci când situaţia cere acest lucru. Ochii voştri, de tineri binecuvântaţi de Dumnezeu, să privească mereu spre înaltul cerului şi să guste mereu din veşnica sa frumuseţe. Zâmbetul vostru să fie alinare pentru cel cu lacrimi pe faţă, iar lacrima voastră să fie înduioşare pentru cel cu zâmbet fals. Îmbrăţişarea voastră să cuprindă necazurile celor din jur, căci atunci când acest lucru se va întâmpla sufletul vostru se va înălţa. Bucuraţi-vă toţi de perioada copilăriei, aveţi mare grijă de perioada adolescenţei! Sunt lucruri foarte mici care valorează foarte mult în aceste clipe. De sunteţi în clasele primare, gimnaziale sau liceale, nu uitaţi că nu totul stă în studiu. Diferenţa dintre omul credincios şi omul necredincios nu stă în gradul lui de cultură, ci în înţelepciunea lui. Tocmai atunci când vom deprinde înţelepciunea duhovnicească vom putea progresa mai mult în celelalte domenii. Accentul pus pe rugăciune în perioada şcolii trebuie să fie imens, tocmai pentru că sufletul nostru, destrămat uneori de mulţimea păcatelor, simte nevoia unei uşurări. Spovedania va fi cea care, întotdeauna vă va uşura atât de mult, încât ridicându-vă din faţa preotului duhovnic, veţi simţi cum e să puteţi zbura. Sfânta Împărtăşanie va fi cea care vă va da din nou puterea de a merge mai departe. Nu vă depărtaţi de ele, ci căutaţi-le cât mai des. Ele sunt cele care fac diferenţa dintre viaţa de elev liniştită, şi viaţa de elev zbuciumată.
În timpurile acestea, când toţi oamenii se plâng de viaţa pe care o trăiesc, trebuie ca noi, toţi tinerii, să ne bucurăm de ea. Frica imensă de criza financiară a avut, din păcate, un rol hotărâtor în viaţa românilor. Însă voi sunteţi de părere că atunci când omul îşi pleacă genunchii la rugăciune, Dumnezeu îl părăseşte exact atunci când are nevoie? Atunci când suntem cu lacrimi pe faţă şi cu sufletul încărcat de atât necaz, Dumnezeu ne va întoarce spatele? Nu, nici pe departe! Dumnezeu tocmai asta aşteaptă de la noi: rugăciune. Dacă noi nu ne vom obişnui să cerem ceea ce avem nevoie, nici Dumnezeu nu se va putea obişnui să ne dea. Ca la cel mai bun Prieten, a venit momentul să alergăm la Hristos şi să-I spunem: Doamne, acestea sunt necazurile mele, însă eu în Tine nădăjduiesc!
Apoi, cu multă luare-aminte, ajungând la momentul în care iubirea vă va cufunda în mrejele ei, sa nu uitaţi că trebuie să vă rugaţi. Cel care ştie perfect ce avem nevoie ne priveşte tainic, chiar dacă noi nu avem puterea să Îl vedem. Aveţi grijă pe cine iubiţi, şi nu vă puneţi niciodată încrederea totală în oameni. Atunci când plângem pentru că am pierdut persoana iubită, plângem pentru că nu am ştiut cum şi pe cine să iubim. Atunci când nu reuşim să ne mai revenim după o astfel de perioadă, nu am făcut altceva decât să iubim o anumită persoană mai mult decât pe Dumnezeu. Şi El ne spune destul de clar că cine iubeşte pe altcineva mai mult decât pe El, nu este vrednic de El. Oricum, atunci când ne putem încrederea în oameni, vom avea de suferit. Fiecare persoană are neputinţele ei, care de cele mai multe ne rănesc tocmai din cauză că nu ştim nici să iubim, nici să iertăm. Nu trebuie să avem aşteptări prea mari de la cel de lângă noi şi trebuie să vedem în primul rând cum arată sufletul său. Asta nu înseamnă însă să nu avem deloc aşteptări de la omul de lângă noi. Este necesar să fim foarte serioşi în anumite privinţe, dar să nu cerem de la cel de lângă noi mai mult decât ne cerem nouă înşine. Trupul va fi frumos zece ani sau mai mult, însă sufletul, cu ajutorul lui Dumnezeu, va rămâne ori la fel, ori va deveni mai frumos. Aşadar, e necesar să aveţi grijă pe cine luaţi de mână, iar mai apoi să aveţi grijă să nu îl răniţi sau să nu o răniţi pe cea de lângă voi. Important e şi ca, atunci când consideraţi că nu merită să mai staţi alături de o anumită persoană, să aveţi puterea de a pune punct. Deasupra tuturor acestor lucruri, trebuie să stea voia lui Dumnezeu. Nu uitaţi că, la început de relaţie, trebuie să fiţi siguri că nu faceţi acest pas din plictiseală, ci din dorinţa unui viitor comun. Să aveţi încredere că veţi întâlni persoana alături de care să trăiţi, însă trebuie să vă rugaţi mult pentru asta…
Viitorul vă aşteaptă cu bune şi cu mai puţin bune. Priviţi lucrurile cu ochi de copil, dar cu maturitate. Pe toţi ne aşteaptă Dumnezeu, pe toţi doreşte să ne protejeze. Atât de important este pasul pe care-l veţi face atunci când veţi termina liceul! Facultatea şi cel mai probabil, imediat după aceea, familia, va reuşi să formeze un adevărat om. Şi cum acest lucru nu este foarte uşor, din nou ajungem la rugăciune. Orice problemă, fie ea din timpul liceului, din timpul facultăţii sau din timpul vieţii de familie se va putea rezolva cu ajutorul rugăciunii. Încercaţi să nu uitaţi niciodată acest lucru şi să îl folosiţi cât mai des. De asemenea, cititul să vă fie un obicei zilnic. El va fi, alături de rugăciune, cel care vă va ajuta enorm de-a lungul timpului, căci va putea să vă arate Calea, Adevărul şi Viaţa. Au apărut nenumărate cărţi scrise pentru tineri, aşa că, faţă de generaţiile trecute, nu ne putem plânge că nu avem ce să citim.
Apreciaţi-vă profesorii şi iubiţi-vă părinţii. Nu uitaţi că ei sunt cei care au o experienţă de viaţă mai mare decât a voastră şi încercaţi să le respectaţi sfaturile. Dincolo de ei, un duhovnic ar fi cel care ar şti să vă împace cu voi, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Căutaţi încă de acum un duhovnic, pentru că el va reuşi să vă modeleze cu ajutorul rugăciunii şi sfaturilor ceea ce înnobilează omul: sufletul. Duhovnicul va reuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să vă ajute să mergeţi pe drumul mântuirii cu mai multă putere, credinţă şi nădejde.
Acum, chiar acum, să ne propunem cu toţii un nou început: să iubim mai curat, să zâmbim mai des, să plângem spre curăţire, să ne bucurăm cu toţii şi să privim mai des spre Cer. Pământul e sub picioarele noastre, deci…să-l simţim. Să nu uităm că acolo vom ajunge, dar să stăruim cu privirea spre Cer. Oare acum cum arată? După ploaia ce a împrospătat pădurea şi copacii albi de atâta floare, a urmat o rază de soare, apoi un curcubeu. Chiar acum, privind pe fereastră, vă scriu gândindu-mă la voi şi punând pe hârtie un strop dintr-un curcubeu, un zâmbet, o lacrimă şi o crâmpeie de rugăciune. Toate să vă înalţe sufletul, toate să vă ducă mai aproape de Viaţă!
De la mine, de la cea care s-a gândit cu bucurie la voi,
de la Cătălina
Cătălina Dănilă 