Arhivă | Martie 2012

O nouă apariţie la editura AREOPAG- „MI-E DOR DE TINE, DOAMNE”- Cătălina Dănilă

În curând va putea fi achiziţionat romanul „MI-E DOR DE TINE, DOAMNE”, al Cătălinei Dănilă, de la librăriile online.

Detalii la e-mail: catalina_danila2000@yahoo.com

Deoarece mai mulţi tineri mi-au cerut o parte din roman pentru a vedea dacă merită sau nu cumpărat, postez mai jos o mică parte din acest. Aşa începe….:
Ploaia nu încetase de câteva zile. Simţeam cum lacrimile mele erau totuna cu lacrimile cerului. Dumnezeu îmi arăta, pentru a nu ştiu câta oară, că nu mă pot despărţi nici de El, nici de creaţia Sa măreaţă. Cu toate că şi eu făceam parte din ea, uneori mă pierdeam printre lacrimile mele… sau printre lacrimile oricui altcuiva care se afla în preajma mea. Am vrut adesea să cred că pot rezista fără nimeni şi nimic în jurul meu. Cu nevoia aceea cruntă de singurătate, de delăsare şi până la urmă de răzvrătire, am vrut să neg lumea care era atât de prezentă în viaţa mea… E greu să simţi că nu mai ai pe nimeni. Pe moment, erau mai multe modalităţi de stopare a viitorului şi continuare monotonă a unui trecut ce fusese pe atât de fericit şi dureros, încât îmi lăsase urme adânci în suflet. Prezentul era… ploaia. Ploaia mă ajutase în decursul timpului să rezist. Cum apărea un necaz, cum dădeam de ploaie. Adesea o în-trebam dacă nu s a săturat să mă urmărească…
Întreaga mea fiinţă se obişnuise cu ploaia. În-cepusem cu adevărat să cred că ea va fi singura ea, singura chestie la feminin care îmi va fi alături şi la necazuri. Buluc deasupra mea, necazuri încărcate cu bucurii şi veşnice bucurii încărcate cu necazuri, făceau ca în sufletul meu plin ochi de neputinţe, nevoi şi păcate să nu mai domnească pacea. Or, eu eram un om respectabil, cu o anumită situaţie fundamentată pe ştiinţă, care la rândul ei fusese şi ea fundamentată de ceva anume, care indispensabil fusese fundamentat de fundamentarea… STOP! Dumnezeu o şti care şi cum. Numai că eu pe atunci nu credeam în El. Şi iaca, că vreau ori nu vreau, singura chestie feminină din masculinul meu trainic era ploaia, nesătulă de lacrimile mele reci.
În căutarea a ceva care să mă împlinească, m am trezit umblând de nebun pe străzile pustii ale oraşului. Peisajul perfect pentru ca doamna moarte să îmi facă o vizită pe cât de scurtă pe atât de purtătoare de un important şi unic scop: să mă ia într un scurt concediu în veşnicie. Ţin să cred că vă imaginaţi deja acest magnific peisaj: noapte, ploaie… şi nimeni pe stradă, dar şi un dor neştiut în umilul meu suflet, care nu şi mai găsea liniştea. Cum e posibil să i se întâmple una ca asta unei persoane ca mine, care cu puţin înainte tuna şi fulgera în faţa Sfintei Adunări Naţionale din cadrul unei familii aflate şi ea, săraca, într o cruntă mocirlă? Simplu: am negat tot.
– Sunt un nimeni! striga el cu toată puterea. Mi e scârbă de mine, fraţilor! Viaţă de nimic ce eşti! Şi tu, tot la feminin, deşteapto! M aţi înnebunit toate. Dar măcar ploaia…
Plângeam în continuare şi voiam neapărat să se vadă că plâng, că mă doare, că sufăr aşa cum ni-meni nu mai suferise până atunci. Eram un om distrus, fără nicio şansă reală de viitor, pus şi el sub pecetea iubirii pătimaşe din cauza căreia suferisem atât. Mă trădaseră toate chestiile la feminin, iar singura pe care o iertasem era banala ploaie: cea care aproape că reuşise să îmi înece întreaga fiinţă.
Pe mijlocul drumului acest om îşi târâia pi-cioarele. Îl zărisem de departe, chiar din capătul străzii, cum mergea şi striga cu durere. Încercând să îmi ridic privirea spre chipul lui, încet încet am reuşit să descopăr că era un băiat foarte tânăr, probabil vreun student rătăcit şi lovit în adâncul sufletului de ceva… sau de cineva. I am zărit de departe blugii şi geaca pe care o purta, dar şi părul lui care în ciuda ploii abundente îi rămăsese creţ. Eram undeva la circa zece metri de el, când am avut impulsul să l strig. Din păcate nu am mai apucat: din spate, într o fracţiune de secundă, o maşină de culoare neagră îl aruncase la câţiva metri, pe trotuar…

Anunțuri

CU HRISTOS ÎN CELULĂ – conferinţă Iaşi, 19 martie 2012

 

 

Doamne, ajută. Luni, 19 martie, va avea loc cea de-a patra conferinţă dedicată sfinţilor închisorilor, din cadrul campaniei Areopag “Din temniţe spre Sinaxare”. În anii 2009, 2010 şi 2011 sfinţii mucenici şi-au făcut simţită prezenţa într-un mod minunat, prin izvorârea de mir din sfintele moaşte. Anul acesta, racla nu va mai fi adusă, întrucât se află în Sfântul Munte Athos, spre închinare, la Schitul românesc Prodromu, dar vor fi aduse alte sfinte moaşte de la Aiud. Vă rugăm să îi anunţaţi pe toţi cei interesanţi, din Iaşi şi nu numai…

 

Danion Vasile