Arhivă | Martie 2011

MINUNILE SFINȚILOR ÎNCHISORILOR

MINUNILE SFINȚILOR ÎNCHISORILOR

-comunicat privind minunea din 19 martie 2011-


 


Motto:

“ Nimic din ce-a durut nu ne mai doare,

am îmblânzit și lanțul și celula

Și-avem atâția sfinți în închisoare

că ne săltam în fața lor căciula.”

 


Întru pomenirea minunii săvârșite  în anul 2009, dar și în 2010, anul acesta, la Teatrul  « Luceafărul »  din Iași, începând cu ora 18, creștinii s-au putut folosi de cuvintele invitaților: părintele Ioan Sișmanian de la Petru Vodă, teologul Marian Maricaru care a citit un cuvânt transmis de pr.Aldea, sociologul Ciprian Voicilă și scriitorul Danion Vasile, dar și de prezența celor două racle cu Sfinte Moaște. În afară de cei enumerați mai sus, s-au făcut auzite și vocile părintelui profesor Mihai Valică și a părintelui Hrisostom Manolescu, care a fost prezent anii trecuți la conferință; aceștia din urmă au intervenit în direct prin telefon, susținând cu aceeași profunzime tema abordată. Deasemena, în timpul conferinței au fost proiectate mai multe înregistrări (cu părintele Iulian din Sf.Munte, și cu monahul Augustin de la Aiud). Înregistrarea monahului de la Aiud, nu a făcut altceva decât să ateste cruzimea chinurilor la care au fost supuși sfinții mucenici, dar și credința care i-a ajutat să treacă cu bine peste toate, iar Pr.Iulian ne-a reletat minunea ce i s-a petrecut. Să ne amintim în acest caz de cuvintele pline de înțelepciune ale Sfântului Mucenic Valeriu Gafencu, care a spus: “ Cei care m-au lovit m-au împins mai tare în brațele Domnului și pentru aceasta le mulțumesc.” Ca și anii trecuți, invitații au vorbit despre minunile sfinților închisorilor, despre repere și mărturii pe aceeași temă, astfel încât au fost lansate volumele   « Mărturisitorii- minuni, mărturii, repere » și « Din temnițe spre sinaxare ». Spre bucuria tuturor, sala a fost plină și în acest an, dovadă a evlaviei credincioșilor față de sfinții închisorilor.

Am început acest comunicat printr-un fragment din poezia « Veșnicie » de Andrei Ciurunga. Am făcut acest lucru pentru că și noi, toți cei prezenți la conferință, în timp ce unii se închinau la sfintele moaște, am ajuns să ne săltăm căciulile, și să ne plecăm genunchii în fața sfinților. Minunea s-a repetat, dar consider că este necesar să adaug că putem vorbi despre o dublă minune. Scriitorul Danion Vasile a venit la această conferință cu două racle, din ambele izvorând mir la final. Fiind undeva în spatele sălii împreună cu unul dintre conferențiari, așteptam ca lumea să se închine, și apoi să merg și eu. În acest timp, o anumită persoană m-a întrebat dacă nu simt un miros puternic de mir; am răspuns că nu, și am continuat să discut cu Ciprian Voicilă. Asta când, Danion Vasile, de pe scenă a anunțat că minunea se repetă. Încă mai erau la rând câteva zeci de persoane, atunci când m-am grabit să ajung lângă raclă și să văd. Nu a trebuit să mai ajung acolo pentru a mă convinge că minunea s-a repetat, căci la câțiva metri de raclă fiind, un miros foarte puternic a fost simțit în mai multe rânduri. Am așteptat apoi ca toți oamenii să se închine, și atunci când am ajuns și eu lângă racle, am simțit din nou un miros foarte puternic, un miros ce nu poate fi descris în cuvinte, care nu se aseamănă deloc mirosului unui mir obișnuit. Ne-am închinat cu toții cu mare evlavie, și cu o și mai mare siguranță ca mucenicii din închisori sunt sfinți, sunt bineplăcuți lui Dumnezeu. Vrând să analizez mai mult aceste cuvinte, țin să amintesc cuvintele IPS IUSTINIAN CHIRA, care a spus: “…..Ei s-au jertfit pentru noi. Și chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuți în rândul sfinților, ei nu trebuie să fie trecuți în rândul sfinților. Ei sunt sfinți, prin sacrificul lor.” Tocmai asta au înțeles cu singuranță cei care erau sceptici în privința minunii din anii trecuți. În același timp, cuvântul Mitropolitului Bartolomeu Anania, a căpătat iarăși valoare seara trecută: „Cred că timpul canonizarii lor a sosit…” După anunțarea repetării minunii, am rămas în număr destul de mare și ne-am rugat cu toții sfinților închisorilor, citind acatistul Sf.Mucenic Valeriu Gafencu și rugăciunea pentru proslăvirea noilor mucenici. Este de prisos să spun bucuria din sufletele celor prezenți acolo, dar și a celor care au aflat imediat după. Am avut cu toții parte de încă o lecție duhovnicească, de încă o minune din partea mucenicilor din închisori. Consider că am fi putut spune cu toții, la final, că minunat este Domnul întru sfinții săi….(Psalm 67.36). Trebuie să adaug și că această conferință a fost transmisă în direct pe www.apologeticum.wordpress.com, unde se găsește și acum înregistrarea.

Închei prin a spera că rugăciunile noastre către Sfinții Închisorilor vor fi neîncetate, prin a mulțumi Domnului pentru binecuvântarea trimisă, și prin a spune:

„ Bucurați-vă Sfinților Mărturisitori care în temniță Golgota neamului românesc ați suit!”

 

 

Cătălina Dănilă

20 martie 2011

Minunile Sfinților Închisorilor- Iași,19 martie 2011 (faceti un click pe portiunea alba pentru a vedea afisul)


 

 

Sambata, 19 martie 2011, la ora 18.00, la Teatrul Luceafarul din Iasi va avea loc conferinta: Minunile sfintilor inchisorilor. Vor vorbi părintele Alexandru Sabău, Ciprian Voicilă, Danion Vasile, Ioan  Vlăducă şi alţi invitaţi. Se împlinesc doi ani de când dintr-o raclă cu sfinte moaşte de la Aiud a izvorât mir în faţa credincioşilor, după o conferinţă care a avut loc în aceeaşi sală. Anul trecut, în aceeaşi zi, minunea s-a repetat. Nu organizam o conferinţă la care lumea să vină să vadă o minune. Minunile nu sunt pe bandă rulantă. Dar organizam o conferinţă în care se va prezenta cartea Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere, în care se va vorbi despre mulţimea de minuni care s-au întâmplat deja (un capitol este doar despre minunile făcute cu sfintele moaşte care au izvorât mir la Iaşi).