Concursul de proza arhiscurta ortodoxa (PAO)- seria a III-a

 

1)

Mă arunc în gol zilnic,

Dar nu mor.

Privesc zilnic spre Cer,

Dar niciodată nu reușesc să ajung la el.

Iubesc necontenit,

Dar niciodată așa cum soarele iubește un răsărit.

Mă mâhnesc pentru lucruri mărunte,

Și atunci urc poteca spre munte…

Privesc des spre cimitir,

Și de fiecare dată intru în el umil…

Cred uneori că sunt curajos,

Dar frica mă face să cad tot mai jos.

Ruga mie mi-i un cânt,

Toate-s duse de un vânt…

Viața-mi trece- nu mai vine,

Iar eu vreau să-mi fie bine…

Colo sus, la nemurire.

 

2)

Eu încă trăiam

Atunci când credeam

Că nu mai trăiesc.

Eu încă priveam

Atunci când plângeam

Și nu mai vedeam.

Eu încă strigam

Atunci când râdeam,

Dar nu mă rugam,

Și încă gândeam

Atunci când speram,

Dar nu mai credeam.

Și atunci când plecai

Și nu te-ntorceai

Să-mi vezi suferința,

Eu încă munceam

Și îmi inaripam

Iarăși credința.

Și când Tu mi-ai spus

Că încă iubești,

Atunci eu m-am dus

Să văd cum Trăiești,

Și cum pătimești,

Și de te mai dor,

Eu rănile Tale

Să ți le ud

Cu lacrimi și jale.

 

3)

Iar plângi și strigi neîncetat

Dar tu nu mai trăiești cu-adevărat.

Ești bine ? Nu mai gândi la nimic

De vei trăi încă un pic,

Ai grijă să-ți menții tu pacea sufletească

Așa încât să-n-onjosești pe cea trupească.

Iar când în viață îți va fi mai greu,

Să ai puterea să devii un zmeu.

Tu să te lupti neîncetat cu tine,

Și nu cu lumea, chiar de nu-ți convine.

Tu să îți vezi păcatul tău întâi,

Și cu-ale celorlalți nicicând să nu rămâi.

Să te gândești mai rar la bine

Și cât mai des la ce-ai în tine.

4)

Iubesc o floare,iubesc un crin

Iubesc o mare,iubesc un imn

Iubesc pădurea,iubesc copacul

Iubesc și pacea,iubesc și arcul.

Iubesc tristețea, iubesc și plânsul,

Iubesc bucuria,dar și surâsul.

Iubesc și viața,iubesc și moartea,

Iubesc credința,iubesc și fapta.

Iubesc cuvântul,dar și tăcerea,

Iubesc și neputința și puterea.

Iubesc disprețul dar și iubirea,

Iubesc refuzul dar și gândirea.

Iubesc povestea și poezia,

Iubesc frumosul și omenia.

Iubesc și Cerul,dar și pământul,

Iubesc pe Domnul,căci e Cuvântul.

 

5)

Cuget la veșnicie și încerc să adorm.

Adorm la prima rugăciune

Și mă trezesc la primul cântec.

Speram c-ai să vii sa îmi spui înc-odată

Cum ai să revii în lumea toată.

Nu speram la o zi

Nu speram la o clipă

Credeam că poți fi

Și am plâns până când

În iubirea-mi ciudată

Am înecat lumea toată

În simplul meu gând

De lacrimă crudă și caldă.

În lacrima mea

Au murit toți..

Erai tu..Prieten bun, iubit

Te-am așteptat și nu degeaba,

Căci chiar acum Tu ai venit.

 

6)

Atunci când credeam că iubirea e mare,

M-am lovit de lacrima rece și tare.

Atunci când credeam că viața-i a mea,

M-am lovit de  dorința cea mare a ta.

Atunci când plecai si priveai înainte,

Mă rugam imediat atât de fierbinte

Încât lacrima mea împreună cu-a ta

Împreună urca spre cer și ardea.

Era rugăciunea făcuta de noi,

De noi împreună,de noi amândoi.

Atunci când noaptea noi nu visam,

Ci ne rugam și privegheam.

 

7)

 

Clopotele răsună a jale și cânt.

Inima tresăltă-n mine.

Dorul mi-e dus departe de vânt,

Te chem înapoi, pe Tine.

Toaca-i bătută mereu și mereu,

Simt căci atunci când mi-e greu

Durerea pleacă departe și ea,

Vorba mi-i grea.

Biserica mă cheamă în ea tot mai des

Nu pot să stau mult,și ies.

Suferinţa e parcă atât de mare

Și doare prea tare.

Slujba-i atât de frumos cântată,

De toţi ascultată ea e.

Dar păcatul din inima mea e prea mare

Putere prea multă el are.

 

8 )

 

Și avva din nou venea, mă chema

Durerea-i în mine o rană.

Mă cheamă, mă strigă, mă roagă cu lacrimi,

Îmi spune mereu tot de patimi.

Pădurea se plânge,mă plânge,ne plânge,

Cu lacrimi în ploaie de sânge.

Și stană de piatră atunci ea mă face

Se-opreşte atunci și iar tace.

Și bradul înalt mă priveşte uimit,

Se-ntreabă de ce am venit.

Nu pot sa-i răspund,

E prea greu, e un gând.

Spovada e grea,

Ispita e mare.

În inima mea parcă nu vrea

Nici măcar El să se coboare.

 

9)

E vorba de Viață,

De inimi de gheață

De sufletul pustiu,

De trupul meu viu.

Și chiar dacă cerul

Mă plânge și el

Sunt prea vinovat

Eu plec. Am plecat.

Pădurea mă strigă

Mă cheamă-napoi,

E o zi senină ?

De joi.

Sunt foarte speriat,

Mă simt ca trădat

Mă-ntorc înapoi,

Aşa cum mi-aţi spus voi.

Păşesc spre altar,

Si simt cum un har

Mă pune să spun

Ce n-am făcut bun.

Spovada durează,

Dar mă calmează.

Sunt iar botezat,

Cununa am luat.

Pădurea-mi zâmbeşte,

Îmi cânta-mi vesteşte,

Mă urcă la cer,

Pe-acel aspru ger.

 

10)

Când îngerii cânta din ceruri

Frumos,

Eu vin să te chem să-ți arăt

Ce a fost.

Când timpul se scurge în ritmul

Duios,

Eu vin să îți spun ce a fost

Frumos.

Când tu nu te mai poți opri

Din plâns,

Te chem să îți zic că există-un

Răspuns.

Când tu ai un zâmbet larg

Pe față.

Te chem să-mi spui și mie-o

Povață.

Și-atunci când crezi că lumea

S-a sfârșit.

Te chem din nou spre veșnicie,

Spre infinit.

Și când și Domnul vă va chema

Pe voi.

Să-ți aduci aminte de tot ce a fost,

De noi.

 

11)

 

Si-atunci cand-inima-mi pustie,

Si fericirea pe vecie

Tresalta-n-amintirea-mi vie,

Eu stau si cuget neincetat,

Si L-am aflat.

Si daca-n razvratirea-mi mică,

M-asemăn poate c-o furnică,

Eu la pacate sunt mai tare

Le fac,le uit,

Mă uit în zare.

Și dacă văd pe cineva

Venind cu doru-l dea-L afla,

Eu ma topesc plangand de dor,

Dar niciodata eu nu mor.

Caci vine El intotdeauna,

Si imi aduce iar cununa.

Plecam apoi spunand cu totii

C-am biruit puterea mortii.

Toate aceste texte sunt proza arhiscurta, si participa la  „ Concursul de proză arhiscurtă ortodoxă (PAO)”

http://www.serafimpantea.ro/2010/12/13/concurs-de-proza-arhiscurta-ortodoxa-pao